Jefuirea oraşului Alba Iulia la mijlocul anilor 1600: turcii şi tătarii l-au distrus din temelii
0
Perioada de maximă înflorire a oraşului medieval Alba Iulia s-a încheiat la mijlocul anilor 1600, odată cu marile invazii dezlănţuite de turci şi tătari. Pe fondul politicii aventuriere a Principelui Gheorghe Racoczy al II-lea, oraşul a fost atacat în 1658 de oştile turco-tătare, în număr de peste 50.000.
Alba Iulia avea la acea vreme o garnizoană de doar 2.000 de oşteni. „Atât rapoartele ambasadorului Veneţiei, cât şi cronicile interne vorbesc de o distrugere aproape totală a oraşului Alba Iulia“, scrie istoricul Gheorghe Anghel în lucrarea ”Alba Iulia 2000”.
Cronicarul George Kraus, citat de istoricul amintit, relatează că Alba Iulia a fost dărâmată până în temelii împreună cu castelul princiar (Cetatea) şi palatele minunate, clădite cu mari cheltuieli. Flăcările nu au cruţat nici biblioteca princiară şi documentele pe care le adăpostea, „astfel încât numai pagubele pricinuite acestui oraş nu pot fi socotite“, mai notează cronicarul amintit.
Oraşul a rămas fără apărare
De suferit a avut şi Colegiul de rang universitar din Alba Iulia (n.red.înfiinţat în 1622), care a fost prădat în 5-6 septembrie 1658. Năvălitorii au ucis şi 53 de studenţi, ascunşi în turnurile bisericilor din apropiere. După această nenorocire, profesorii s-au refugiat la 30 de kilometri de Alba Iulia, la Aiud. Tot aici este mutat şi sediul comitatului (n. red. - judeţului) Alba. Invazia din 1658 nu a fost singura. Au urmat alte două, în 1661 şi 1662. „După aceste evenimente Alba Iulia a rămas fără locuitori şi fără apărare“, notează Gheorghe Anghel.
Situaţia mizeră în care se zbătea oraşul este confirmată de o conscripţie din 1676. Potrivit lui Gheorghe Anghel, „în document sunt consemnate 505 proprietăţi nobiliare, dintre care 123 erau pustii. Proprietăţile iobagilor nu erau consemnate, dar trebuiau să fie cel puţin egale“. Din document mai aflăm că oraşul avea atunci 18 străzi principale. Majoritatea caselor erau dărăpănate sau pustii, probabil tot din cauza invaziilor. Până la ridicarea Cetăţii pe care o vedem şi în zilele noastre, centrul oraşului vechi era în partea de vest a fortificaţiei actuale, între Catedrala Încoronării şi primul rând de blocuri. Spre nord, zona locuită era pe locul străzilor actuale Aurel Vlaicu, Calea Moţilor şi Vasile Alecsandri; spre sud în zona Bulevardului 6 Martie, a cimitirului şi a străzii Viilor; iar spre est în zona străzilor Zorilor şi Traian.
După distrugerile amintite oraşul a ajuns să aibă aproximativ 1.500 de locuitori, reprezentând doar o treime din populaţia Clujului sau Braşovului din acea vreme. „După invaziile amintite, oraşul Alba Iulia nu şi-a mai putut reveni de pe urma groaznicelor distrugeri. Ultimul dintre principi, Mihail Apafi, a locuit mai mult la Făgăraş, iar Palatul princiar de la Alba Iulia a rămas multă vreme neutilizat, părăginindu-se“, susţine istoricul Gheorghe Anghel.
În ciuda acestui fapt, oraşul nu şi-a pierdut importanţa de capitală a Principatului Transilavniei. Ca dovadă, în 1686, austriecii i-au cerut Principelui Apafi să le cedeze trei cetăţi care să găzduiască armata imperială: Clujul, Deva şi Alba Iulia.
Decăderea oraşului Alba Iulia
Este momentul în care Alba Iulia devine cel mai important centru militar al stăpânirii austriece în Transilvania. După 1711, Alba Iulia şi-a pierdut statutul de capitală a Principatului Transilvaniei, pe care îl avusese timp de un secol şi jumătate. Instituţiile şi conducerea Principatului au fost mutate la Sibiu, unde se aflau colonişti aduşi din Germania, precum şi interesele majore ale austriecilor. De suferit au avut şi clădirile din Cetatea medievală a oraşului Alba Iulia care au fost dărâmate de austrieci, pentru a face loc fortificaţiei pe care o vedem şi în zilele noastre.
Cetatea a fost ridicată peste alte două fortificaţii mai vechi, respectiv castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina şi Cetatea medievală Bălgrad (termen sub care a mai fost cunoscută Cetatea). Potrivit istroricului Gheorghe Anghel, pentru a elibera terenul ce urma să fie ocupat de noua fortificaţie, în suprafaţă de peste 140 hectare, s-a hotărât dărâmarea tuturor edificiilor vechiului oraş. Astfel au fost distruse clădirile vechi ale fostei Mitropolii ortodoxe, precum şi cea construită, în 1597, cu sprijinul lui Mihai Viteazul. Austriecii au cruţat doar Catedrala catolică. Proprietarii terenurilor şi caselor abandonate au primit unele despăgubiri. Noua urbe s-a conturat la est de Cetatea medievală, actualul oraş de jos.(Articol scris de NICU NEAG)
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
