La închisoare, la 61 de ani, pentru trafic de droguri. Cum vindea un bărbat din Sebeş droguri minorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 61 de ani din Sebeş a ajuns după gratii, pentru trafic de droguri. Alexandru Sfetcu a fost condamnat de Tribunalul Alba la patru ani şi şase luni închisoare, decizie rămasă definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit IPJ Alba, joi, în jurul orei 13.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au depistat şi reţinut pe Sfetcu Alexandru, de 61 de ani, din municipiul Sebeş, posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 21 septembrie.

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Alba, la executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de deţinere şi trafic de droguri de risc. Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

Potrivit portalului instanţelor, Tribunalul Alba s-a pronunţat în dosarul de trafic de droguri în 28 martie, iar în 20 septembrie decizia a rămas definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia. Alexandru Sfetcu a fost judecat alături de minorul Ştefan Voica, în calitate de inculpaţi. Dacă Sfetcu a fost condamnat la închisoare, Voica a primit măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni. Faptele s-au petrecut în aprilie 2015, când a avut loc şi reţinerea celor doi inculpaţi. 

Bărbatul de 61 de ani vindea droguri în zona oraşului Sebeş, printre consumatori fiind şi minori.

Citiţi şi:

 

Cum să dai o ţeapă de 23 de milioane de euro din afaceri cu energie. Povestea „băiatului deştept“ din Alba care şi-a băgat firma în faliment

 

Crima de la Cugir: bărbatul care şi-a înjunghiat fosta iubită şi pe tatăl acesteia în stradă, arestat preventiv

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite