Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Cum luptă DIICOT cu mafia lemnului din Apuseni. Un afacerist care a recunoscut furtul, condamnat doar la închisoare cu suspendare

3
7 Nov 2019 15:17:45
Autor: Dorin Ţimonea

Procurorii DIICOT Structura Centrală au reuşit să impună la a treia încercare un acord de recunoaştere a vinovăţiei, la Tribunalul Alba, încheiat cu un inculpat acuzat de infracţiuni grave în domeniul exploatării lemnului.

Acordul a fost respins în 2018 şi a fost propus, din nou, judecătorilor în 2019. Tribunalul Alba a respins, a doua oară, propunerea privind pedeapsa închisorii cu suspendare, pe motiv că predeapsa propusă este ”nejustificat de blândă”, dar Curtea de Apel Alba a dispus rejudecarea cauzei şi astfel, în 4 noiembrie 2019, înţelegerea a fost acceptată la instanţa de fond.
 
Acuzaţiile DIICOT la adresa inculpatului S. Valentin sunt următoarele: constituirea unui grup infracţional organizat; complicitate evaziune formă în formă continuată (303 acte materiale); spălare a banilor în formă continuată (377 acte materiale). Bărbatul este reprezentant al unor societăţi comeciale cu obiect de activitate prelucrarea lemnului din Munţii Apuseni, implicate într-un circuit financiar ilegal. Pedeapsa propusă de DIICOT şi avizat, în final la Tribunal este de 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pe o perioadă de 7 ani.
 
”În fapt, s-a reţinut că începând cu luna august 2009 şi până în luna iulie 2012, inculpatul S. V., împreună cu F. N., cu numiţii (…), au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, rolul inculpatului în cadrul grupului fiind acela de a asigura emiterea de facturi fiscale în numele societăţilor comerciale ..., facturi care să ateste livrările fictive de bunuri către ... şi, totodată, de a asigura primirea şi retragerea, în numerar, a sumelor de bani aferente acestor facturi, din conturile bancare ale societăţilor comerciale pretins furnizoare şi de a le pune la dispoziţia celorlalţi membrii ai grupului. În acest sens, s-a reţinut că, în perioada 09.08.2009 – 25.06.2012, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, în calitate de reprezentant în drept şi/sau în fapt al celor patru societăţi comerciale susmenţionate, împreună cu F. N. şi S. S., a asigurat emiterea în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a unui nr. total de 303 facturi fiscale reprezentând contravaloare cherestea”, se precizează în cuprinsul stării de fapt reţinute de procurori.
 
Bărbatul mai este acuzat că, în perioada septembrie 2009 – iulie 2012, după ce a primit sumele de bani drept contravaloare livrări de cherestea, livrări care nu au existat în realitate şi bani provenind din infracţiunea de evaziune fiscală, a asigurat retragerea în numerar din conturile firmelor sale a sumei totale de 6.330.649 lei. Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. ”Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 306/D/P/2014 din data de de 22.11.2017 emisă de DIICOT – Structura centrală, asupra sumelor de bani existente sau cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 1.048.453 lei, în vederea reparării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală”, se afirmă în minuta deciziei de la Tribunalul Alba.
 
Activitatea societăţilor din Apuseni este vizată într-un alt dosar instrumentat de structura centrală DIICOT Bucureşti. În noiembrie 2017 au fost efectuate 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor firme, precum şi la Direcţia Silvică Alba.
 
”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2008, un suspect, prin controlul exercitat în mod direct sau indirect asupra unui număr de nouă societăţi comerciale folosite drept furnizori fictivi de cherestea, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu alţi patru suspecţi, reprezentanţi a două societăţi comerciale beneficiare ale achiziţiilor nereale de cherestea, cu sediul în loc. Câmpeni, jud. Alba, ambele având ca obiect principal de activitate fabricarea de mobile şi acţionariat în parte comun. Grupul infracţional a acţionat până la jumătatea anului 2014, în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea înregistrării de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi a infracţiunii de spălare a banilor, în modalitatea transferului de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora”, a transmis DIICOT la momentul respectiv.

Citiţi şi:

 

Primarul care s-a amendat singur cu 1.000 de lei pentru că şi-a modificat ilegal acoperişul casei: „Nu puteam să rămân pasiv“

 

Cele mai dificile limbi din lume. De ce sunt foarte greu de învăţat japoneza, araba şi vietnameza

 

Curiozităţi vizuale din Cetatea Alba Carolina. Clădiri celebre reprezentate original de un artist în urmă cu un secol

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

adrian hora
7.11.2019, 15:27:23

au vrut si judecatorii o spaga mai acatarii. pana la urma s-au inteles.

+1 (1 vot)
Klaxxy Klaxxy
7.11.2019, 16:11:40

Ramai mut cand afli de asemenea marsavie!...

OmTacut
8.11.2019, 08:51:03

Romania este tara nimanui, oricine fura, da in cap, omoara si sunt condamnati cu suspendare.