Magazinele de vise din Alba Iulia au clienţi fideli care le trec pragul la 2-3 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea care interzice drogurile comercializate în magazinele de vise din România, provoacă nemulţumiri în rândul consumatorilor, dar şi a celor care şi-au deschis astfel de afaceri.

În Alba Iulia există la ora actuală patru magazine de vise care comercializau până recent „droguri legale“. Odată cu intrarea în vigoare a unei norme legislative care interzice 39 de plante şi substanţe ce se vindeau în astfel de magazine, 90 la sută din aceste produse au fost scoase de la comercializare. Cu toate acestea patronii unor astfel de afaceri sunt decişi să nu renunţe. „Sunt convins că în maxim două luni vor apărea alţi înlocuitori. Aceştia pot fi făcuţi din alte substanţe şi medicamente“, a explicat Marius Drâmbărean, 24 ani, angajatul unui magazin de vise din cartierul Cetate, Alba Iulia. Acesta susţine că cele care vor apărea vor fi un substitut reuşit pentru produsele oprite în prezent de la comercializare. „Vor avea acelaşi efect, iar clienţii vor continua să le cumpere“, a mai spus tânărul angajat.

Până când aceste droguri uşoare vor fi înlocuite, rafturile magazinelor de vise vor fi goale. „Vom sista activitatea o perioadă până se vor linişti apele, după care vom reporni afacerea. Asta bineînţeles va depinde şi de producători“, a afirmat patronul magazinului de vise din cartierul Cetate.

„Se vor găsi înlocuitori“

Clienţii unor astfel de magazine apelează la produsele care conţin substanţe halucinogene, în medie, la 2-3 zile. „Provin din categorii sociale diverse, iar vârstele variază. Am avut clienţi şi peste 40 ani“, a afirmat Marius Drâmbărean. Consumatorii de substanţe halucinogene lasă în urmă, de fiecare dată, între 25 şi 50 lei. „Nu iau foarte des astfel de produse, însă câteodată pot să spun că mă mai prostesc cu prietenii“, a afirmat Viorel Paştiu, 20 ani, muncitor. Nu la fel de fericiţi se declară şi vecinii magazinului de vise. „M-am săturat de drogaţi şi aş vrea să îi desfiinţeze. La ce le folosesc aceste droguri? Se distrug şi îi distrug şi pe alţii, iar noi aici în cartier nu mai avem linişte“, a spus Maria Dănilă, 52 ani, casnică.

Până în prezent în Alba Iulia nu s-a înregistrat niciun caz în care vreo persoană să necesite îngrijiri medicale din cauza abuzului de droguri uşoare. „La noi la spital nu a ajuns nimeni care să fi fost în pericol din cauza acestor produse“, Diana Ciobotea, director medical la Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.

Controale şi amenzi

Luna aceasta 7 magazine de vise din judeţ au fost controlate de Protecţia Consumatorilor şi au fost amendate cu 10.000 lei pentru diverse nereguli. În luna septembrie un astfel de magazin din centru municipiului Alba Iulia a fost amendat şi pus în urmărire penală după ce aici s-a descoperit produsul cu denumirea comercială de “ecstasy”, considerat un precursor de droguri pentru care este necesară autorizare specială.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite