Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Medic ATI, către cei care nu cred în coronavirus: „Am pierdut o pacientă de 33 de ani. Să vină să vadă ce se întâmplă cu cei care nu pot respira”

4
8 Aug 2020 20:24:37
Autor: Dorin Ţimonea
Medicul Silviu Tuzeş, şeful secţiei ATI de la Spitalul Judeţean Alba
Medicul Silviu Tuzeş, şeful secţiei ATI de la Spitalul Judeţean Alba

Şeful secţiei ATI a Spitalului Judeţean din Alba Iulia, medicul Silviu Tuzeş, transmite un mesaj tranşant celor care nu cred în existenţa COVID-19. Vineri, la această unitate medicală, a decedat o femeie însărcinată, în vârstă de doar 33 de ani.

„După ce îţi moare o pacientă de 33 de ani, care nu se poate ventila, care are o bronho-pneumonie bilaterală cu COVID-19, le transmit celor care nu cred în virus să vină să vadă ce se întâmplă cu pacienţii aceştia care nu pot respira din cauza virusului şi apoi o să îşi dea singuri seama, Păcat că trebuie să trecem prin asta ca să înţelegem că trebuie să avem grijă de noi”, a mai precizat şeful secţiei de ATI.
 
Medicul spune că relaxarea socială a dus la înmulţirea cazurilor pozitive de coronavirus şi automat la creşterea numărului de pacienţi cu forme grave care ajung pe paturile din ATI. 
 
„Relaxarea asta socială a dus la înmulţirea pacienţilor pozitivi COVID-19 la nivelul ţării noastre. Implicit acest lucru duce la creşterea numărului de pacienţi COVID cu forme grave şi extrem de grave care din păcate se pot solda cu deces.  Sunt trei lucruri extrem de simple şi extrem de fiabile: trebuie să purtăm o mască, trebuie să păstrăm o distanţă socială şi nu trebuie să ne aglomerăm. De asemenea, trebuie să avem o igienă corespunzătoare, să ne spălăm pe mâini”, a completat şeful secţiei ATI de la Spitalul din Alba Iulia.

Femeia însărcinată în şapte luni, în vârstă de 33 de ani, ar fi contactat virusul într-un focar din familie, de la fratele întors din Spania, patru membri ai acesteia fiind confirmaţi cu noul coronavirus. Mama tinerei a decedat în urmă cu aproximativ 10 zile. Tânăra a lăsat orfani de mamă doi copii, o fată şi un băiat.
 
„Pacienta în vârstă de 33 de ani, cu 25 de săptămâni de sarcină, a ajuns la noi într-o stare extrem de gravă printr-un transfer de la spitalul din Târgu Mureş. A fost internată cu diagnosticul de o pneumonie bilaterală, determinată de infecţia cu coronavirus, cu insuficienţă hepatică, cu insuficienţă respiratorie.

A fost intubată şi ventilată. S-au folosit ghidurile şi protocoalele de tratament specifice stării de COVID, însă cu toate eforturile noastre, evoluţia a fost nefavorabilă şi pacienta a decedat. Pacienta face parte dintr-un grup de patru persoane, care au venit din Spania, fiind un focar de coronavirus.
 
În urmă cu aproximativ o săptămână şi mama dânsei a decedat, tot după ce a fost infectată cu coronavirus. Pacienta a venit în urmă cu aproximativ o săptămână. Când a ajuns, starea femeii a fost extrem de gravă”, a declarat medicul Silviu Tuzeş.

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

 

Tragedie provocată de coronavirus. O tânără însărcinată în vârstă de 33 de ani a murit la spitalul din Alba Iulia. Ar fi luat virusul de la fratele întors din Spania

 

Aproape 17 tone de azotat de amoniu depozitat în loc neprotejat, confiscate de poliţişti de la o societate din Blaj. Acelaşi tip de substanţă a explodat la Beirut

 

Vacanţă ratată pentru o familie care voia să ajungă în Grecia. Cinci persoane s-au testat la cerere şi au fost confirmate cu coronavirus


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

nae
8.08.2020, 21:12:20

Pacienta a venit prin transfer de la Tg. Mureș, era deja în stare gravă . Spitalul din Alba e un spital pentru Covid, când a fost diagnosticatà și ce tratament a primit la Tg.Mureș? În afară de ventilată și intubată , a primit și vreun medicament ceva ? Protocoalele pentru Covid, ce medicamente aplică în afarà de ventilat și intubat ? Dom' doctor îi invită pe " necredincioși" să vadă cum nu pot respira pacienții " covidiști" ; eu cred că dacă necredincioșii ar vedea cum sunt tratați bolnavii, efectul ar fi mult mai puternic !

+1 (1 vot)
alain pop
8.08.2020, 21:19:04

Bravo Doctore sa vina toti analfabeti si incostienti incepind cu Antipaticul de Becali si asa mai departe sa vada ce se intimpla sa vina TV sa filmeze sa se lamureasca toti savanti care habar nau pe pe planeta traiesc .

ivanhoe zoom
9.08.2020, 01:38:33

psd, tiganii ,va contrazic dle doctor.

jean valjean din salajean
9.08.2020, 10:42:24

Argumentele astea nu tin la aia care neaga. Ei stiu ca se moare dar nu dau vina pe covid ci vor gasi alte motive. Orice le-ai spune pentru ei e o gripa de care se murea si inainte si cam atat. Ei nu-si dau seama sau nu vor sa-si dea seama si confunda libertatea omului cu masuri de combatere a virusului. Nu uitati ca multi oameni de la care aveai pretentii spuneau ca in 2008 criza a fost aia ciclica de supraproductie de care stia lumea de prin carti. Nu toti inteleg ce se-ntampla in lumea asta. Pamantu e plat si americanii n-au ajuns pe Luna da?

Modifică Setările