VIDEO Mesajul trimis pentru locuitorii din Alba prin sistemul RO-Alert în timpul incendiului devastator de la o fabrică de condimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dorin Timonea
FOTO Dorin Timonea

Un incediu puternic a izbucnit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 februarie, la fabrica de condimente Solina, pe Calea Ciugudului, în Alba-Iulia. Reprezentanţii ISU Alba au trimis prin RO-Alert un mesaj destinat locuitorilor din zonă.

GALERIE FOTO

ISU Alba a transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert pentru anunţarea populaţiei din apropiere asupra prezenţei fumului dens rezultat din procesului de ardere. „Incendiu hală productie in mun Alba Iulia cu degajari mari de fum, norul se indreapta in directia mun Sebes, com Ciugud, com Daia Romana. Pentru asigurarea protectiei ramaneti in incinte, inchideti geamurile si nu va expuneti la fum. Respectati recomandarile pompierilor DSU-IGSU“, se arată în mesajul trimis prin RO-Alert.

Hala are o suprafaţă de 10000-12000 mp, iar arderea se manifestă generalizat. În sprijinul echipajelor de la locul evenimentului actioneaza 4 autospeciale de stingere, două autoscări de intervenţie la înălţime, descarcerarea şi un echipaj de prim-ajutor. Alte 6 autospeciale au fost dislocate în sprijin de la ISU Hunedoara, ISU Sibiu şi ISU Mures. În total sunt 11 maşini de stingere. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime.



Incendiul a fost anunţat în jurul orei 06:20. După o oră, pompierii se luptau încă cu flăcările care au cuprins întreaga fabrică. Martorii au auzit o serie de explozii. Nu se ştie deocamdată ce a provocat incendiul.

incendiu alba foto dorin timonea


Investitorul francez Solina a cumpărat fosta fabrică Supremia în 2017, în schimbul a peste 30 de milioane de euro. Fabrica avea peste 300 de angajaţi şi vânzări de peste 50 de milioane de euro.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite