Micul paradis turistic din zona unde s-a prăbuşit avionul pilotat de Adrian Iovan. Peisaje spectaculoase la cota 1600 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătucul din Munţii Apuseni a devenit un mic paradis. Foto: Marius Turc
Sătucul din Munţii Apuseni a devenit un mic paradis. Foto: Marius Turc

Moţii din Horea au transformat într-un mic paradis turistic locul în care s-a prăbuşit, în urmă cu opt ani, avionul pilotat de Adrian Iovan, în zonă fiind construite pensiuni şi cabane care asigură cazare pe tot parcursul anului.

Cu câteva sute de lei, un turist poate petrece un mini-concediu într-o sălbatică regiune care, la prima vedere, pare ruptă de lume. Cu toate acestea, chiar dacă în timpul iernii zăpada ajunge şi la 1 metru grosime turiştii pot urca până la altitudinea de 1600 de metri pentru că drumul este deszăpezit periodic.

După asfaltarea „drumului lui Iovan” de către Primăria Horea accesul vizitatorilor a fost mult simplificat. Astfel, oricine poate urca foarte uşor cu maşina până în apropierea pădurii în care s-a prăbuşit avionul. De la asfalt mai este de parcurs doar circa un kilometru până la locul devenit atracţie turistică pentru oamenii care urcă pe munte. În zona din apropierea pădurii a fost amenajat un mic sătuc turistic. Aici, în fiecare vară, în luna august, are loc tradiţionalul eveniment al moţilor denumit „Târgul lemnarilor”.

Iarna, peisajul este spectaculos, iar o mică pârtie de schi ar oferi un impuls şi mai mare dezvoltării turistice a zonei. Autorităţile locale au precizat că iau în calcul şi o astfel de investiţie.

   

turism petreasa apuseni

Cabană construită la altitudinea de 1600 de metri. Foto: Marius Turc

Pensiuni au fost amenajate şi în cătunele aflate de-a lungul drumului lung de opt kilometri. Lucrările de modernizare au costat peste şase milioane de lei, bani acordaţi din fonduri guvernamentale şi au fost finalizate în 2019.

turism petreasa apuseni

Foto: Marius Turc

La Petreasa se poate practica şi turismul de o zi. În 3-4 ore se poate vizita locul tragediei şi se revine în drumul naţional de la poalele muntelui. Drumul uşurează foarte mult accesul la locuinţe şi pentru aproximativ 300 de cetăţeni ai comunei Horea. „Drumul lui Iovan” pleacă din centrul comunei Horea, este foarte abrupt în câteva locuri şi a fost asfaltat până la limita dintre judeţele Alba şi Cluj.  

Altarul din pădure

În apropierea locului unde s-a prăbuşit avionul, moţii din cătunele Zânzeşti şi Giurgiuţ au ridicat un altar de lemn de aproximativ 12 metri pătraţi şi au amplasat o cruce de mari dimensiuni. Aici ajung în fiecare an mii de turişti care se roagă şi lasă o floare sau o lumânare în memoria celor două victime ale accidentului. În accidentul aviatic din urmă cu opt ani au murit Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

turism petreasa apuseni

Altarul construit de moţi la locul tragediei din 2014. Foto: Marius Turc

Au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Ancheta derulată ulterior a concluzionat că vinovat de prăbuşirea avionului a fost pilotul Adrian Iovan.

turism petreasa apuseni

Cătun pe ”Drumul lui Iovan”. Foto: Marius Turc

Ca în fiecare an, Romaniţa Iovan a urcat şi în 2022 la Petreasa, unde a organizat sâmbătă, 15 ianuarie, un parastas în memoria fostului ei soţ şi a tinerei decedate în accident. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Austriecii de la Schweighofer îşi reduc activitatea cu 30% în România şi concediază sute de oameni

 

Femeia care a furat un milion de euro de la CEC Bank şi i-a donat la săraci şi la biserici, trimisă din nou în judecată

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite