Mister în jurul unui accident rutier produs în Alba în urmă cu 10 ani. Una dintre victime nu a fost, încă, identificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier produs în urmă cu 10 ani, soldat cu decesul a două persoane, nu a fost rezolvat integral până acum. Poliţiştii au reuşit să identifice doar una dintre cele două persoane care au murit carbonizate în accident.

Dosarul unui accident de circulaţie petrecut în urmă cu 10 ani pe DN7, între Sebeş şi Orăştie, în zona localităţii Săliştea şi care a avut ca urmare moartea a două persoane a rămas fără toate datele necesare, după ce una dintre victimele carbonizate în urma impactului nu fost identificată nici până azi, în pofida cercetărilor efectuate de-a lungul timpului de către poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar şef Luminiţa Prodan, a declarat marţi pentru Agerpres, că, deşi s-a apelat la baza de date privind persoanele dispărute, inclusiv din alte judeţe decât Alba şi Hunedoara, iar cazul a fost şi mediatizat la vremea respectivă, identitatea pasagerului mort în accidentul din ianuarie 2009, de pe DN 7, nu a putut fi stabilită.

Doi bărbaţi au murit în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2009 după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, pe DN 7, în afara localităţii Săliştea, între Sebeş şi Orăştie, şi a luat apoi foc.

Potrivit cercetărilor, la un moment dat, autoturismul, care circula dinspre Orăştie spre Sebeş, a părăsit partea carosabilă, a căzut în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers, unde a continuat să se deplaseze câteva zeci de metri, şi s-a lovit apoi de un cap de pod.

În urma impactului, maşina a luat foc, cele două persoane din interior murind carbonizate.Identitatea şoferului, o persoană din Deva, a fost stabilită cu ajutorul plăcuţei de înmatriculare din spatele maşinii. În schimb, celălalt bărbat, luat, probabil, la ocazie, de către şofer, nu a putut fi identificat. El a fost înmormântat în final pe cheltuiala autorităţilor din Săliştea, pe raza comunei unde acesta şi-a pierdut viaţa.

Citiţi şi:

 

Metoda originală pusă în aplicare de o infractoare care fura haine din magazine. Un patron a recunoscut-o după imagini şi a chemat poliţia

 

Sebeşul va avea, în sfârşit, un sistem de monitorizare a calităţii aerului. Primăria a finalizat licitaţia şi va plăti peste 1,3 milioane de lei unei firme din Bucureşti

 

VIDEO Paranoia, anxietatea sau depresia, personaje într-un joc video creat de cinci tineri români. Cum funcţionează totul

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite