Moartea stupidă a unui paznic pe şantierul autostrăzii Orăştie-Sibiu. Ce a decis instanţa de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un accident de muncă mortal produs în septembrie 2013 pe şantierul autostrăzii Orăştie – Sibiu, în zona comunei Cut, a fost soluţionat din punct de vedere a implicaţiilor penale după 6 ani.

Judecătoria Sebeş l-a achitat pe şoferul unui utilaj în vârstă de 56 de ani, din Hunedoara, pentru ucidere din culpă şi l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 15.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În actul de sesizare, s-a reţinut că la data de 7 septembrie 2013 în jurul orelor 16,30  inculpatul P. N., conducător auto, a efectuat manevra de mers înapoi (marşarier) cu o autobasculantă care era încărcată cu balast stabilizat, pentru a o descărca în buncărul utilajului pe calea 1 a autostrăzii, timp în care victima în vârstă de 40 de ani, care era angajat ca şi agent de securitate, a traversat prin spatele autobasculantei condusa de către  inculpat, fiind surprins şi strivit de roţile din stânga spate şi accidentat mortal. Judecătoria Sebeş a stabilit că şoferul putea preveni producerea accidentului dacă nu ar fi executat manevra de mers înapoi fără a fi dirijat de o persoană aflată în afara autovehiculului, iar victima, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, putea preveni producerea accidentului dacă nu s-ar fi aflat pe calea de rulare, în condiţiile în care pe aceasta se efectua o manevră de mers înapoi de către autovehicul.

”Instanţa constată că victima nu a respectat normele specifice de securitate a muncii, respectiv prevederile de securitate a muncii specifice activităţii desfăşurate, cât şi instrucţiunile proprii de aplicare a normelor de protecţie a muncii în funcţie de particularităţile proceselor de muncă elaborate la nivel de unitate. (…) Aşa cum s-a reţinut în dosarul de cercetare efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, cauza producerii evenimentului constă în deplasarea agentului de securitate într-o zonă de lucru din şantier unde desfăşurau activităţi utilaje şi mijloace de transport, fiind lovit şi strivit de către o autobasculantă care executa manevra de deplasare cu spatele spre locul de descărcare a încărcăturii, deşi victima nu avea de îndeplinit sarcini de serviciu în această zonă.

Faptul că procedura de lucru presupunea în mod obligatoriu respectarea anumitor etape şi că în general această procedură era respectată de toate persoanele implicate în procesul tehnologic, nu înseamnă că la momentul producerii accidentului a cărui victimă a fost I. N., obligaţiile prevăzute de normele specifice de securitate a muncii au fost îndeplinite cu stricteţe, mai ales că în situaţii de rulaj intens şi continuu, anumite sarcini pot fi omise. Instanţa reţine în acest sens declaraţia martorului M. N., şeful serviciului de întreţinere şi exploatare a mecanizării, care a afirmat că întrucât era un perimetru închis, şoferii ştiau ce trebuie să facă, iar mersul cu spatele face parte din lucrul pe şantier şi nu se putea trimite de fiecare dată o persoană să piloteze un şofer atunci când dă cu spatele”, se precizează în conţinutul hotărârii judecătoreşti.

Magistratul a mai constatat că şoferul autobasculantei a încălcat obligaţiile privind manevrarea autovehiculului în spaţii lipsite de vizibilitate. ”În aceste cazuri, precum şi în spaţii înguste sau aglomerate, manevrarea va fi dirijată de o persoană de la sol, lateral, în stânga spate, în câmpul vizual al conducătorului autovehiculului; la manevrarea autovehiculului cu spatele în şantier, atunci când în zona de manevră există lucrători care execută alte lucrări, obligatoriu manevrarea se va face dirijată de către o altă persoană. Conducătorul autovehiculului trebuie să semnalizeze acustic manevra de mers înapoi când nu este dirijat de o persoană de la sol”, se afirmă în dosarul de cercetare efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, precizări care au fost preluate de şi în cauza penală. Pentru aceste încălcări, instanţa a hotărât că şoferul trebuie să primească o pedeapsă sub forma unei amenzi penale. Hotărârea Judecătoriei Sebeş a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citiţi şi:

 

Primele femei primar din România. Misterul văduvei care a condus în 1907 o localitate din Apuseni

 

VIDEO Un tânăr din Alba Iulia a găsit o borsetă cu 5.000 de euro şi a dus-o acasă. Aventură cu final fericit pentru persoana care a piedut banii

 

VIDEO Primul zbor al unui tânăr pilot pe o aeronavă militară: „Toate aşteptările mi-au fost depăşite“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite