Noi detalii în cazul bărbaţilor în căutare de aventuri erotice, înşelaţi cu 60.000 de lei. Autorii sunt doi tineri care s-au dat femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii s-au dat femei şi au promis că vor trimite materiale cu conţinut erotic
Tinerii s-au dat femei şi au promis că vor trimite materiale cu conţinut erotic

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus cercetarea sub control judiciar a doi tineri din Timiş care au înşelat patru bărbaţi din Alba cu aproape 60.000 de lei. Procurorii descriu modul cum au acţionat escrocii.

Potrivit Parchetului, în perioada iulie-august 2020, cei doi inculpaţi au postat pe un site de matrimoniale mai multe anunţuri prin care pretindeau că sunt femei şi oferă, contra cost, fotografii şi apeluri video cu caracter erotic, prin aplicaţia WhatsApp.

Sub acest pretext, inculpaţii au convins mai multe persoane vătămate din Alba să le ofere datele cardului bancar şi toate mesajele text cu coduri de siguranţă primite de la banca emitentă a cardului. 

Prin această modalitate, inculpaţii au reuşit asocierea cardurilor unor aplicaţii de plată ale telefonului mobil şi au efectuat transferuri de fonduri şi achiziţii de bunuri din conturile persoanelor vătămate, cauzându-le un prejudiciu total de peste 58.000 lei.

   

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus joi, 1 octombrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi tineri pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar, ulterior, procurorul a luat faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. În cauză, urmărirea penală este efectuată, sub supravegherea procurorului, de către lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale.

 

Citiţi şi:

 

Noul primar USR PLUS de la Alba Iulia nu exclude o alianţă cu PSD în Consiliul Local, dacă nu se vor înţelege cu PNL

 

Materiale erotice în schimbul unor imagini cu cardurile bancare. Cum au rămas patru persoane fără 60.000 de lei în conturi

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite