O firmă din Bucureşti vrea să blocheze un contract de 2,5 milioane de euro derulat la Cugir. Contestaţie la CNSC şi în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedere aeriană a oraşului Cugir
Vedere aeriană a oraşului Cugir

O societate din Bucureşti contestă modul în care Primăria Cugir a organizat o procedura de achiziţie publică privind contractul de ”eficentizare a sistemului de iluminat public” pe 35 de străzi din oraş şi din Vinerea.

Flash Lighting Services SRL a cerut CNSC obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire, iar în subsidiar, obligarea acesteia la prelungirea perioadei stabilite în anunţul de participare pentru depunerea ofertelor, anularea actelor procedurale ulterioare publicării răspunsului la solicitările de clarificări şi reluarea procedurii de atribuire din acest punct, precum şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei.

Termenul respectiv a fost stabilit pentru 3 decembrie 2020, dar firma din Bucureşti a cerut ca potenţialii ofertanţi să aibă mai mult timp pentru pregătirea şi depunerea ofertelor. În final, termenul iniţial a fost menţinut, dar societatea contestatară nu a depus ofertă.

În 4 ianuarie 2021, CNSC a respins contestaţia, dar firma s-a adresat şi în justiţie, înregistrând o plângere la Curtea de Apel Alba Iulia. Procesul de selectare a unui ofertant continuă. Până la data limită au depus oferte patru ofertanţi: Euro Audit Service SRL, Telekom Romania Communication, Asocierea Electroprecizia A.G. – Ago Proiect Engineering şi Asocierea Electromagnetica – Amiral C&L Impex SRL.

Proiectul de investiţii prevede instalarea pe 35 de străzi din oraşul Cugir şi localitatea Vinerea a unui sistem modern de iluminat public. Valoarea totală  estimată este de 12.597.320,88 de lei, fără TVA. Scopul proiectului este înlocuirea sistemului de iluminat în vederea creşterii nivelului de dezvoltare a oraşului, precum şi calitatea vieţii din spaţiul urban, în raport cu diminuarea consumului de energie electrică. 

Prin proiect se doreşte reabilitarea sistemului de iluminat public pe străzile din oraşul Cugir: Nicolae Bălcescu, Carpaţi, I. Creangă, I. B. Deleanu, Griviţei, Horea, Al. Sahia, Stadionului, Tineretului, Victoriei, Trandafirilor, Rozelor, Râul Mic, 1 Decembrie 1918, 21 Decembrie 1989, Serelor, Dealului, S. Bărnuţiu, M. Eminescu, Livezii, Mihai Viteazul, Pârâului, Şurianu, Traian, A. Vlaicu, Nuferilor, Dorului, Constructorul şi pe străzile din localitatea Vinerea: Principală, Culturii, Merilor, Şantierului, Tractoristului, Zăvoiului, Vadului, Morilor.

Prin executarea unei noi reţele de iluminat cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED, pe partea opusă actualei instalaţii, se va asigura un sistem de iluminat inteligent care să permită cetăţenilor din Cugir o mobilitate mai bună pe timp de noapte, siguranţă şi care va avea o eficienţă energetică sporită. Durata totală a prestării serviciilor de proiectare şi a execuţiei lucrărilor este de 14 luni. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Isprăvile unor italieni în România. Au prins un contract public „gras”, apoi au abandonat şantierul şi au plecat

Amendă de 50.000 de lei pentru praful de pe şantierul autostrăzii A10. Ce decizie definitivă au luat instanţele

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite