O nouă alertă privind prezenţa urşilor într-un sat de lângă Alba Iulia. Locuitorii sunt atenţionaţi să evite zona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urs fotografiat în Alba
Urs fotografiat în Alba

Urşii au băgat spaima în locuitorii din satele apropiate de oraşul Alba Iulia. Ultima prezenţă semnalată este într-o pădure din satul Şard, situat la 3 kilometri de oraş, unde a apărut o ursoaică cu 2 pui.

În ultimele zile au fost semnalate două atacuri ale unor urşi în zona satului Pâclişa, de lângă Alba Iulia. Unul dintre urşi, de mari dimensiuni, a intrat într-o gospodărie unde a ucis o scroafă cu 12 purcei. Animalul sălbatic a tras scroafa după el într-o vale, la circa 50 de metri de locuinţa proprietarului şi se află şi în prezent acolo. Autorităţile locale au solicitat Ministerului Mediului aprobare pentru ca acest urs să fie relocat în Munţii Sebeşului.

În noaptea de joi spre vineri, 4/5 iulie 2019, un urs de dimensiuni mai mici a intrat într-o altă gospodărie din Pâclişa, fără a produce pagube. Proprietarul a sunat la 112 şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi. Un alt urs este semnalat în zona satului Ampoiţa, dar, deocamdată, nu a afectat în niciun fel viaţa comunităţii locale. 

O nouă alertă a fost lansată vineri, 5 iulie, de Primăria comunei Ighiu. O ursoaică şi doi pui au fost observaţi la Şard, în pădurea din apropierea satului. Autorităţile locale au atenţionat public populaţia cu privire la zona în care au fost văzuţi. La faţa locului s-au deplasat şi jandarmii, alertaţi prin serviciul 112.

ighiu urs anunt

”Primăria Comunei Ighiu atrage atenţia tuturor celor interesaţi, respectiv: locuitorii satului Şard şi deţinătorilor de animale asupra faptului că în pădurea din punctul de hotar Mirlău a fost semnalată prezenţa unei ursoaice împreună cu doi pui de urs, motiv pentru care vă rugăm să evitaţi zona în cauză”, se arată într-un anunţ al Primăriei Ighiu.

Un alt urs este semnalat în zona Berghin - Straja, unde a atacat o turmă de oi şi a ucis mai multe animale. Pentru acesta, autorităţile au solicitat aprobare pentru a fi vânat.

alerta urs alba
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite