UPDATE FOTO VIDEO Un mort şi un rănit după explozia unui proiectil în curtea unei societăţi din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii verifică locul accidentului
Anchetatorii verifică locul accidentului

Accident foarte grav în incinta unei societăţi comerciale din Alba. O persoană a decedat şi una a fost rănită în urma unei explozii.

UPDATE 17.45 Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări a rezultat că explozia s-ar fi produs pe fondul manipulării unor deşeuri de componente de proiectile, în incinta unei societăţi comerciale care colectează fier vechi. ”Cercetarile sunt continuate sub aspectul savârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Verificăm inclusiv aspectele legate de funcţionarea societăţii precum şi provenienţa şi modul de exploatare a acestui tip de deşeuri”, susţin reprezentanţii Poliţiei.

UPDATE 17.30 Victimele accidentului sunt din judeţul Hunedoara. Persoana decedată are 43 de ani, iar cea rănită 52 de ani. Incidentul a avut loc în incinta unei societăţi comerciale care colectează deşeuri de fier. Poliţia verifică dacă este sau nu vorba de un accident de muncă.

explozie alba

UPDATE 16.10: Explozia a avut loc în incinta unei societăţi care desfăşoară activităţi de colectare a fierului vechi. Doi angajaţi ai acesteia ar fi încercat să manevreze sau să taie un proiectil neexplodat din cel de-al Doilea Război Mondial, moment în care s-a produs explozia. Una dintre persoane a decedat pe loc.

explozie alba

Ştirea iniţială:

Potrivit IPJ Alba, o persoană a decedat pe raza localităţii Pianu de Jos, după ce suferit leziuni, în urma unei explozii. O alta persoana a suferit leziuni, posibil uşoare. 

ISU Alba a transmis faptul că Garda de Intervenţie Sebeş intervine pentru acordare prim ajutor şi asigurare măsuri PSI în urma unei explozii produse în curtea unui operator economic din localitatea Pianu de Jos, comuna Pianu. Potrivit primelor surse, ar fi vorba despre un proiectil rămas neexplodat. 

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite