O poştăriţă a furat peste 20.000 de lei din pensii şi alocaţii. Ce documente a predat la oficiul poştal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a falsificat 29 de mandate postale
Femeia a falsificat 29 de mandate postale

Un agent postal din Aiud a fost judecat penal pentru patru infracţiuni după ce a sustras din banii pe care trebuia să îi ducă beneficiarilor (pensii, alocaţii) aproape 22.000 de lei.

V. Letitia era angajată a Poştei Române din 2006, având atribuţii de gestiune a sumelor de bani ce trebuia să le distribuie beneficiarilor, după preluare de la Oficiul Poştal Aiud, în zona sa de competenţă teritorială de pe raza satelor Gâmbaş şi Păgida şi pe mai multe străzi din municipiul Aiud.

În cursul lunii decembrie 2017, poştăriţa ”a luat rezoluţia infracţională” de a-şi însuşi sume de bani aflate în gestiunea sa şi, pentru a nu fi descoperită, să falsifice mandatele de plată a pensiilor, mandatelor de plată a prestaţiilor sociale şi a mandatelor poştale. În acest sens, a menţionat date fictive privind actele de identitate ale destinatarilor mandatelor şi a semnat în locul acestora pentru atestarea ”mincinoasă” a primirii sumelor de bani cuvenite conform mandatelor. 

Documentele falsificate au fost predate, ulterior, la Oficiul Poştal Aiud pentru justificarea aparentă a sumelor delapidate. Femeia a procedat în acest mod, în principal, cu privire la destinatarii pe care nu i-a găsit la domiciliu, pe parcursul a cinci zile din cursul lunii decembrie 2017, însuşindu-şi suma de 21.947,08  lei, prin falsificarea unui număr de 29 mandate de plată pensie/prestaţii sociale/poştale.

Femeia în vârstă de 42 de ani a fost trimisă în judecată pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, toate în formă continuată. ”În ceea ce priveşte prejudiciul rezultat în urma infracţiunii de delapidare, la nivel global, acesta este în cuantum de 21.947,08 lei, din care inculpata a achitat o parte până la momentul sesizării instanţei cu judecarea prezentei cauze. În timpul judecării cauzei, inculpata a făcut dovada achitării suplimentare a unor sume, în total fiind achitată suma de 6.450 lei care va fi scăzută din prejudiciul total, rămânând astfel de achitat suma de 15.497,08 lei reprezentând daune materiale (rest de plată) şi dobânda legală aferentă debitului până la data plăţii efective, sumă la nivelul căreia va fi admisă acţiunea civilă”, a precizat Judecătoria Aiud în decizia pronunţată în dosar.

Astfel, poştăşiţa a fost condmantă la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru delapidare, 1 an de închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale, 1 an de închisoare pentru fals intellectual şi 3 luni pentru uz de fals. ”Stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 9 luni (1/3 din celelalte pedepse cu închisoare), rezultând pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, se precizează în hotărârea instanţei, care a rămas definitivă. V. L. a recunoscut integral săvârşirea infracţiunilor şi a beneficiat, astfel, de o reducere a pedepsei finale.

”Instanţa va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor concretizat în valoarea socială lezată – patrimoniul societăţii păgubite, relaţiile de încredere date de raporturile de serviciu, dar şi contextul şi modalitatea de comitere a faptelor (săvârşite de către inculpată în contextul în care a manifestat o totală nepăsare faţă de persoanele care urmau să rămână, cel puţin o perioadă, fără banii de pensie), o serie de manevre efectuate în scopul de a nu-i fi descoperită acţiunea infracţională, falsificarea datelor şi a documentelor de primire a banilor, urmările acţiunii care nu sunt deloc de neglijat, având în vedere valoarea mare a prejudiciului produs părţii civile.

Din perspectiva conduitei procesuale, instanţa reţine că inculpata s-a prezentat la organele de cercetare penală de câte ori i s-a solicitat, apoi s-a prezentat în faţa instanţei la fiecare termen de judecată. Inculpata a manifestat o atitudine sinceră, regretând în mod real şi recunoscând săvârşirea faptelor şi împrejurările în care aceasta s-a produs, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzei şi la aflarea adevărului”, se mai susţine în hotărârea Judecătoriei Aiud. Femeia a mai fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile, în cadrul Primăriei Aiud sau a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Şeful Poliţiei Locale Alba Iulia, urmărit penal după ce ar fi condus maşina instuţiei cu alcoolemie de 5,68 g‰

 

Contractul din Alba de care se agaţă Polaris M Holding. Cum încearcă să blocheze cel mai mare depozit ecologic de deşeuri din Transilvania

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite