O primărie din Apuseni investeşte peste 150.000 de euro pentru modernizarea bazei sportive din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Starea actuală a bazei sportive de la Baia de Arieş
Starea actuală a bazei sportive de la Baia de Arieş

Baza sportivă din oraşul Baia de Arieş va fi modernizată în 2020 printr-o investiţie de peste 150.000 de euro. Clădirea administrativă urmează să fie transformată într-o sală de fitness modernă cu o capacitate de 25 de locuri.

De asemenea, tribunele stadionului vor putea găzdui un număr de 300 de spectatori şi vor fi reamenajate şi acoperite. Documentaţia a fost lansată pe SEAP în 9 ianuarie, iar ofertele pot fi depuse până pe data de 30 ianuarie.

Primăria Baia de Arieş a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o licitaţie privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie „Modernizare Bază sportivă – Baia de Arieş”. Valoarea totală estimată este de 738.004,22 de lei. Imobilul aflat pe strada Stadionului nr. 2A este alcătuit din teren intravilan în suprafaţă totală de 10.831 mp, împrejmuit cu două corpuri de construcţii, respectiv un vestiar şi o popicărie. În cadrul acestuia se mai află terenul de fotbal şi un teren de joacă pentru copii. Potrivit Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), Baza sportivă nu a mai fost restaurată recent, fiind realizate doar intervenţii de consolidare şi reparaţii locale.

Degradările timpului se observă la întreg obiectivul şi se impun lucrări de modernizare. Clădirea administrativă a fost dată în folosinţă în anii ’60 după construirea tribunei la arena sportivă. Aceasta nu mai are funcţiunea de popicărie fiind dezafectată, motiv pentru care nu mai este întreţinută. De asemenea, tribuna construită în vara anului 1960 a suferit o degradare totală, în prezent pe amplasament au mai rămas doar o parte din gradene aflate într-o stare avansată de degradare, improprii pentru spectatori.

baza sportiva baia

Proiectul noii tribune a stadionului de fotbal

”Având în vedere starea actuală de degradare a stadionului şi a construcţiilor aferente, Primăria Baia de Arieş doreşte modernizarea bazei sportive prin construirea unor noi tribune acoperite pentru 300 de persoane şi amenajarea unei săli de fitness cu un număr maxim de 25 de utilizatori. Proiectul prevede intervenţii la corpul de clădire C2 (clădirea administrativă – popicărie) care va suferi lucrări de demolare parţială şi lucrări de extindere şi consolidare. Astfel, noile tribune vor fi adosate construcţiei, iar sub tribune se vor amenaja spaţiile tehnice aferente: grupuri sanitare, vestiare şi centrala termică”, se precizează în documentaţie. Toate funcţiunile vor fi înglobate într-un nou ansamblu structural.

Soluţia funcţională a construcţiei propuse are în vedere asigurarea unor fluxuri eficiente pentru desfăşurarea activităţilor sportive specifice. Clădirea existentă se va adapta noii funcţiuni de sală de fitness având la nivelul parterului, următoarele spaţii: recepţie, sala de forţă şi sală de gimnastică, grup sanitar pentru persoane cu handicap, iar în zona liberă de sub tribune se vor amplasa grupurile sanitare şi vestiarele aferente, acestea coborand la nivelul demisolului. Tot la demisol se vor amplasa şi grupurile sanitare destinate utilizatorilor tribunelor cât şi centrala termică ce asigură încălzirea tuturor spaţiiilor. Accesele în aceste spaţii se vor face prin platforme şi scări exterioare şi vor fi acoperite.

Citiţi şi:

 

Tânără găsită în comă în casa unui bărbat din Teiuş. Cum a reuşit familia să o salveze şi ce face poliţia

 

PNL îşi impune oamenii în funcţiile de conducere din administraţie. Schimbările de la vârful unor instituţii din Alba

 

Angajamente „certe” pentru finalizarea şantierelor de pe autostrada Sebeş-Turda în 2020. Soluţia găsită pentru groapa de gunoi de pe lotul 1

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite