FOTO Obiceiul ”păştenilor”, păstrat de zeci de ani la Vinerea şi Cugir. Localnicii în vârstă pregătesc Sfintele Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

”Păştenii” este un obicei din perioada sărbătorilor de Paşte, care datează de mai bine de 60 de ani, la Vinerea şi Cugir. În Miercurea Mare au loc primele activităţi ale localnicilor care au împlinit vârsta de 60 de ani şi care sunt actorii principali ai obiceiului.

Obiceiul „Păştenilor” apărut acum mai bine de 60 de ani în localitatea Vinerea, preluat apoi de locuitorii din Cugir, este unul din cele mai cunoscute tradiţii din zona Transilvaniei care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mari a Postului Sfintelor Paşti. Ca în fiecare an, în Miercurea Mare localnicii care au împlinit în acel an vârsta de 60 de ani aşa numiţii „păşteni” se îmbracă în straie populare şi străbat stăzile oraşului în coloană, până la biserică, pentru a fi admiraţi de cei dragi, cunoscuţi sau simpli cetăţeni strânşi pe trotuare pe unde şerpuieşte coloana de „păşteni”.

Ceremonia propriu-zisă a “păştenilor” a început cu oficierea unei slujbe religioase la casa parohială. Ulterior, alaiul a plecat în procesiune spre biserică, unde se aflau cele necesare pentru Sfintele Paşti (vinul şi pâinea) care au fost cumpărate de păşteni. În timpul procesiunii, deplasarea s-a făcut în coloană, pe un traseu bine stabilit de către Comitetul de Organizare al „Păştenilor”. Primul păştean a purtat tricolorul, urmat de soborul de preoţi şi oficialităţile locale alături de cele judeţene, în dreapta, iar în stânga acestora păştenii care au purtat praporii.

Alaiul a fost urmat de către bărbaţii care duceau în perechi formate de către doi „păşteni” ciuberele împodobite în care se pun Paştele în noaptea de Înviere, urmaţi îndeaproape de către femei în perechi formate de câte două „păştene” care purtau găleţile împodobite. Ceremonia „păştenilor” a continuat cu „slujba denilor”, urmată de prăznuirea Cinei cea de Taină, la care au participat doar „păştenii”, împodobirea Sfântului Mormânt şi slujba de Prohod, a Domnului Iisus Hristos care va avea loc în Vinerea Mare.

Sărbătoarea este încheiată cu slujba de Înviere la care vor participa toţi „păştenii” îmbrăcaţi în straie populare alături de enoriaşi. Bazele tradiţiei au fost puse de preotul Ioan Sabău din Vinerea încă din anul 1948, când s-a decis ca de pregătirea Sfintelor Paşti să se ocupe persoanele care împlinesc vârsta de 60 de ani. Tot atunci s-a stabilit şi numele pe care-l vor purta, „păşteni”.

FOTO Podul de fier din Ocna Mureş a fost timp de 100 de ani singurul din Europa cu trafic feroviar, rutier şi pietonal

Legendele şi istoria cetăţii Apoulon de la Piatra Craivii, ultimul refugiu al regelui Decebal

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite