Paradă militară spectaculoasă la Alba Iulia de Ziua Naţională a României: 1.000 de militari, elicoptere, MIG-uri şi transportoare Piranha

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Alba Iulia se pregătesc intens în această perioadă pentru evenimentele ce vor fi organizate la Alba Iulia, în 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Unul dintre principalale punct de atracţie va fi şi în acest an ceremonialul militar care se anunţă la fel de spectaculos precum a fost cel de anul trecut când s-a marcat Centenarul Marii Uniri.

Participanţii la manifestările de Ziua Naţională vor putea vedea noile transportoare Piranha, dar şi elicoptere, avioane şi altă tehnică militară din dotarea Armatei Române.

Vor participa forţe terestre MApN reprezentate de detaşamente de vânători de munte, de informaţii, de geniu, de cercetare, de rachete şi sprijin logistic, alături de elevi ai Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, dar un detaşament de la Academia de Forţe Terestre din Sibiu.

În ceea ce priveşte efectivele de forţe terestre, dar şi de tehnică militară prezentată la ceremonialul militar, reprezentanţii Diviziei 4 Gemina au precizat că vor fi în număr similar celui de anul trecut, subliniind astfel importanţa pe care o acordă MApN Zilei Naţionale de la Alba Iulia. 

Ca mijloace tehnice de luptă, participanţii vor putea vedea noul TAB Pirahna III C, intrat recent în înzestrarea Armatei României,  Humvee-uri, aruncătoare de rachete, sisteme de rachete HAWK, radare mobile, centre de comunicaţii etc. 

Mai exact, circa 1.000 de militari şi 70 de mijloace tehnice de luptă vor compune ceremonialul. De asemenea, cerul va fi survolat de 9 elicoptere şi 6 MIG-uri. Forţele aeriene vor da onorul cu elicoptere şi avioane din dotare. În premieră la Alba Iulia, vor putea fi văzute şi noile transportoare Piranha şi va participa şi un detaşament al armatei poloneze.

Ceremonialul militar cu trupe şi mijloace tehnice dedicat Zilei Unirii este programat să aibă loc pe 1 Decembrie 2019, de la ora 13.00, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi strada Horea.

Citiţi şi:

Marea explozie a naturii din 1974, fenomenul meteo extrem care a ucis într-o zi 300 de oameni şi a rănit 5.000

VIDEO Dosarul crimei de la Mediaş care a şocat România. Sentinţă surprinzătoare la Tribunalul Sibiu

VIDEO O familie din Alba Iulia a obţinut în justiţie oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite