Patinoarul cu gheaţă artificială din Piaţa Cetăţii, un loc de distracţie şi relaxare la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul sărbătorilor de iarnă deschis la Alba Iulia în Piaţa Cetăţii cuprinde şi un patinoar unde pasionaţii acestui sport se pot relaxa în condiţii dintre cele mai bune. Programul de funcţionare este zilnic între orele 10.00 – 21.30, împărţit în perioade de câte o oră şi jumătate.

Patinoarul are o suprafaţă de 600 metri pătraţi, o cabană de lemn cu rol de casă de bilete, garderobă şi centru de închiriere patine şi este dotat cu instalaţie de sonorizare. Pentru o oră şi jumătate de patinat pe gheaţă clienţii trebuie să scoată din buzunare 10 lei, dacă vin cu patinele de acasă. Cei care doresc să închirieze una dintre cele 200 perechi de patine puse la dispoziţie vor trebui să plătească în plus alţi 10 lei.

Într-o atmosferă caldă şi primitoare, cei care vin să se distreze se pot încălzi cu un ceai fierbinte, vin fiert, cafea sau ciocolată caldă la căsuţa special amenajată în Piaţa cetăţii. De asemenea, pot servi bunătăţi precum merdenele cu telemea, plăcinte, pizza, danez cu nucă, croissant-uri, ciocolată de casă, prăjitură cu măr de post sau saleuri cu susan, precum şi aripioare cu cartofi prăjiti. Tot în Piaţa Cetăţiia fost amplasat şi bradul de Crăciun şi există şi o scenă unde se organizează în luna decembrie concerte de colinde. 

image
Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite