Pedeapsa primită de doi tineri care au şantajat o minoră cu darea în vileag a faptului că au întreţinut relaţii intime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Doi tineri minori au primit soluţia Judecătoriei Alba Iulia în cauza în care sunt acuzaţi de şantaj. Victima acestora este o fată minoră.

Potrivit rechizitoriului, în perioada noiembrie 2018 - aprilie 2019, inculpaţii au şantajat-o în mo repetat pe persoana vătămată minoră în vârstă de 15 ani prin ameninţarea cu darea în vileag a faptului că au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta şi i-au solicitat în mod repetat diverse sume de bani şi ţigări.

Victima le-a oferit celor doi ţigări şi bani pentru a nu spune colegilor săi despre raporturile sexuale întreţinute cu ei. În total, minora a suferit un prejudiciu în cuantum total de aproximativ 1.020 lei şi 50 euro. 

Instanţa de fond a decis, în 17 februarie 2021, ca cei doi să fie asistaţi zilnic pe o perioadă de 4 luni, respectiv 3 luni.

Pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice au fost impuse obligaţiile de a urma un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Alba la datele fixate de acesta.

Tinerii au mai fost obligaţi să plătească daunele materiale solicitate de partea civilă, dar judecătorul a respins acordarea de daune morale. Hotărârea poate fi atacată cu apel. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Securitatea şi şcoala în comunism. Elevii care ascultau Europa Liberă sau voiau să fugă din ţară, atent filaţi

 

Doi locuitori cu COVID-19 au băgat o comună întreagă în scenariul roşu şi au închis şi singurul bar din sat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite