Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Peste 20 de tone de îngrăşăminte chimice depozitate ilegal, confiscate de Poliţie în Alba

0
22 Sep 2021 11:38:16
Autor: Dorin Ţimonea
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Poliţiştii din Alba au indisponibilizat peste 24 de tone de îngrăşăminte chimice, care erau depozitate necorespunzător. Faţă de reprezentantul societăţii comerciale care le deţinea, a fost întocmit dosar penal.

Potrivit IPJ Alba, marţi, 21 septembrie 2021, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe ericuloase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat un control, pe raza localităţii Tărtăria, la punctul de lucru al unei societăţi agricole. 
 
Astfel, poliţiştii au constatat că 24 de tone de îngrăşăminte chimice, pe bază de nitrat de amoniu, erau depozitate într-o magazie, în imediata apropiere a unui rezervor de motorină, cu o capacitate de 5.000 de litri. 
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”, iar întreaga cantitate de îngrăşăminte chimice a fost indisponibilizată.
 
Controalele poliţiştilor, privind modul de depozitare a substanţelor periculoase, vor continua.  Prin depozitarea îngrăşămintelor în apropierea combustibilului există posibilitatea contaminării. Acestea pot să ia foc şi să ardă la temperaturi mari, cu descompunere simultană în oxizi de azot, descompunere care se poate transforma în explozie. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba aduce în atenţia celor interesaţi câteva reguli privind depozitarea şi folosirea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor: 

• Îngrăşămintele chimice şi produselor de protecţie a plantelor trebuie depozitate numai ambalate şi în locuri protejate, conform art. 98 alin. 3 lit. a, din OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului.
• Producătorii agricoli şi prestatorii de servicii de protecţie a plantelor au obligaţia de a returna furnizorilor toate ambalajele recuperabile, imediat ce sunt golite de conţinut;
• Este interzisă comercializarea produselor de protecţie a plantelor fără etichete, cu etichete necorespunzătoare sau în ambalaje neautorizate;
• Producătorii sau deţinătorii de deşeuri au obligaţia de a efectua operaţiuni de tratare sau de a transfera aceste operaţiuni operatorilor economici autorizaţi care desfăşoară acest tip de activităţi sau unui operator public sau privat de colectare a deşeurilor
• Abandonarea deşeurilor este interzisă.


Vă mai recomandăm:

 

Sute de elevi din Apuseni, abandonaţi la „rechinii“ şoselelor. Firma de transport a scos autobuzele fără nicio explicaţie

 

Un ofiţer SRI „apt limitat” a dat în judecată instituţia pentru că vrea la pensie anticipată

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările