Povestea celor 10.000 de soldaţi infanterişti din Alba Iulia „măturaţi“ pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial

Publicat: 12.06.2016 03:04

Ultima actualizare: 06.08.2022 05:14

Activitatea Regimentului 91 Infanterie din Alba Iulia, înfiinţat după Marea Unire, s-a rezumat la instruirea tinerilor militari până în martie 1942, când începe biografia lui războinică.

Martie 1942, Alba Iulia. Prima unitate a Regimentului 91 Infanterie, formată din peste 3.500 de luptători (două batalioane de puşcaşi, o companie de tunuri anti-tanc, o companie de tunuri anti-aeriene, o companie de transmisiuni şi o companie sanitară), părăseşte poarta unităţii. Destinaţia: frontul de Est. Soldaţii au „tăiat“ Rusia în mers (per pedes), de la Odessa până la Stalingrad, pe un traseu de război de peste 2500 kilometri. Regimul de luptă a fost unul continuu. Pierderile în luptele în care a fost antrenată au fost pe măsură.

De la unul dintre participanţi, veteranul Gheorghe Ioan Avram, aflăm că la „1 octombrie 1942, când subsemnatul am fost rănit, la Stalingrad, în plutonul comandat de mine, nu au mai rămas decât opt soldaţi şi un sergent, faţă de cei 46 de luptători, avuţi la începutul campaniei, la Odessa“.

Prinşi în încercuirea de la Stalingrad

„De-a lungul acestui traseu războinic, luptătorii acestui Regiment au avut de înfruntat, pe lângă iminentul pericol de război şi calamitatea atmosferei de stepă constând din: praful răscolit din dunele de nisip de milioanele de bocanci, copite de cai şi roţi de maşini, din ambele tabere, praf care se ridica la sute de metri în aer, sub formă de nor, dăunând serios respiraţia. Lipsa de apă potabilă, care adeseori era otrăvită de inamic, în retragerea sa. Canicula, aproape insuportabilă, apoi problemele grave ale transportului, în unităţile de artilerie şi a mijloacelor de aprovizionare, care în armata noastră erau tractate de cai şi care pe nesfârşita distanţă s-au deteriorat“, povesteşte Gheorghe Ioan Avram.

Situaţia s-a înrăutăţit în noiembrie 1942, când Regimentul 91 Infanterie a fost cuprins şi el în marea încercuire realizată de ruşi, în sectorul Stalingradului. Luptele au continuat până în luna februarie 1943, când au capitulat, puţinii rămaşi în viaţă, împreună cu tot frontul stalingradian.

„În această perioadă au avut de suferit mari lipsuri de hrană şi muniţie, care le erau furnizare aerian, din afara cercului. În această luptă bântuită de multiplele lipsuri şi frământaţi de teama nedescercuirii, mare parte din Regimentul 91 au fost distruşi prin rănire şi moarte, fie prin dispariţie şi prizonierat şi chiar prin foame“, continuă veteranul. Soldaţii au ajuns la minele din munţii Urali, Kaucaz, Donbas, iar ofiţeri i în lagărele Oranchi-Mănăstârka, din zona polară a Rusiei Sovietice.

Reflector antiaerian deservit de soldaţi români la Stalingrad/Sursa foto www.historia.ro

Drumul cu trenul a durat aproape două luni, în vagoane de marfă neîncălzite, deşi se traversa una din cele mai grele ierni. Unii n-au mai ajuns la destinaţie, pierzându-şi viaţa pe drum. Şi în lagăr au găsit condiţii la fel de aspre: hrana şi căldura la limita minimă de supravieţuire fizică, corvezi extenuante pentru gospodărirea lagărului, ger de -45-50 grade Celsius, zăpadă de aproape un metru înălţime.

Au plecat la război ca unităţi militare, s-au întors ca simplii indivizi

Aprilie 1944, Alba Iulia. A doua unitate a Regimentului 91 Infanterie, formată din aproape 5.500 de luptători, părăseşte poarta unităţii. Destinaţia: frontul din Moldova. Regimentul a ocupat o poziţie defensivă, statică, pe malul drept al râului Moldova, la aproximativ 25 de kilometri sud de oraşul Paşcani. Trupa a apărat poziţia eroic până la data de 24 august 1944, când a fost abandonată împreună cu întreg frontul din Moldova.

Cazarma „Regele Ferdinand I“ din Alba Iulia în care a funcţionat Regimentul 91 Infanterie/Sursa foto Muzeul Naţional al Unirii

Citește și: Amintirile cutremurătoare ale unui fost pilot de război: „Era cu faţa neagră, îi arseseră sprâncenele, nasul, făcea cu mâna către mine. Cu ce să-l ajut?“

Ruşii au folosit aceeaşi „reţetă“ şi pentru prizonierii celui de-al doilea Regiment 91: trupa a ajuns în minele cu munci extenuante, iar ofiţerii în lagărele din regiunea polară unde au îndurat întreaga mizerie a prizonieratului, alături de camarazii de la Stalingrad.

„Atât luptătorii din primul Regiment, cât şi cei din al doilea Regiment 91 Infanterie, ajunşi în umilitoarea situaţie de prizonieri, nu s-au mai înapoiat în ţară sub formă de unitate militară, decât după ani grei de captivitate, ca simplii indivizi, în calitate de cetăţeni ai statului lor“.

Gheorghe Ioan Avram,veteran de război

Trimişi pe frontul de Vest cu armament de instrucţie

Septembrie 1944, Alba Iulia. Recruţi aflaţi sub arme şi instruiţi doar pe jumătate, completaţi cu contingente mai vechi de 30 de ani formau cea de-a treia unitate a Regimentului 91. Chiar dacă nu erau dotaţi cu arme automate şi artilerie, ci doar cu armaent de instrucţie, au fost trimişi pe frontul de Vest.

„Situaţia dezastruoasă în care a ajuns cel de-al treilea Regiment 91, trimis pe frontul de Vest, se datoreşte, în primul rând armamentului necorespunzător cu care a fost dotat şi apoi folosirea lui, în mod abuziv, de către comandamentele ruseşti. În această privinţă este suficient exemplul bătăliei de la Oarba de Mureş, unde au murit şi au fost răniţi peste 10.000 de luptători români“, povesteşte veteranul de război.

24 de ani de existenţă

Bazele Regimentului Infanterie din Alba Iulia s-au pus în 29 decembrie 1919. Fireşte, la acea dată rostul acestei unităţi a fost de a pune bază puternică unei instituţii militare româneşti în Ardealul recent unit cu Vechiul Regat. Trei luni mai târziu, a fost botezat „Regimentul 91 Infanterie, Regele Ferdinand I”. Implicat în punctele fierbinţi ale celui de-al Doilea Război Mondial, regimentul a suferit atâtea pierderi în efectiv, încât la 1 decembrie 1944 a fost desfiinţat şi contopit cu Regimentul 18 Infanterie.(Articol scris de Nicu Neag)