Povestea „pitei Cetăţii“, produsul care reproduce fortificaţia ridicată de austrieci în inima Transilvaniei
0
Produsul este unul de promovare turistică a fortificaţiei ridicate de austrieci la Alba Iulia, în urmă cu 300 de ani. „Pita Cetăţii“ poate fi găsită în magazine din Alba Iulia, din alte oraşe ale ţării, dar şi din străinătate.
Dacă în urmă cu 300 de ani, planul fortificaţiei de la Alba Iulia a fost aşternut pe hârtie de italianul Giovanni Morando Visconti, acum „arhitectul“ care a redat forma fortificaţiei într-o pâine ţărănească este un brutar născut în Alba Iulia.
Pâinea care reproduce forma stelară a Cetăţii se face după o reţetă locală tradiţională de acum 100 de ani, pe care brutarul, Călin Matieş, spune că a moştenit-o de la bunica sa, care cu siguranţă a învăţat-o de la înaintaşi. Din făină, apă şi drojdie se frământă prospătura (n.r.acritura), care se lasă la dospit 6 ore.
Prospătura este unul din ingredientele de bază pentru „maia“ folosită la aluatul propriu-zis. De aici începe partea artistică a produsului, care trebuie „mobilat“ cu şapte bastioane alternate de tot atâtea raveline, străbătute de galerii boltite, toate delimitate de şanţuri adânci. După ce primeşte forma unei stele cu şapte colţuri, cea pe care o are şi Cetatea, se lasă la dospit 30 de minute, timp în care se spoieşte, din când în când, cu apă.
Cetatea Alba Iulia sub formă de stea, pe prima ridicare topografică iosefină
Producătorul, Călin Matieş, are şi o descriere plastică pentru reţetă: „40% suflet românesc, 30% mândrie locală, 20% tradiţie şi 10% făină, maia, sare şi apă“.
Pâinea Cetăţii, prezentată la Centrul de informare turistică de pe latura de Vest a Cetăţii din Alba Iulia
„Pita Cetăţii“ este una densă, cu coajă crocantă şi o aroma aparte. Calităţile sale pot fi descoperite cel mai bine când este călduţă, unsă cu puţină untură, dar şi lângă o codiţă de ceapă, aşa cum o „testau“ de altfel şi înaintaşii.
„Mă bucur că am reuşit să facem pâinea cetăţii, că am reuşit să dăm un pic de aromă Cetăţii Vauban“
Călin Matieş, producător „Pita Cetăţii“
Produsul cântăreşte 1,2 kilograme şi se va vinde la preţul de 9 lei, în magazine din oraşul Alba Iulia şi nu numai. Administratorul brutăriei suţine că produsul ajunge şi în magazine din Constanţa şi Vaslui, dar şi în Germania. Pâinea este atestată de Ministerul Agriculturii ca „pită împletită“.
Cum au ridicat austriecii Cetatea din Alba Iulia
4 noiembrie 1715. A fost ziua în care la Alba Iulia şi-au dat întâlnire comandantul trupelor austriece din Transilvania, guvernatorul Transilvaniei, arhitectul care întocmise planul fortificaţiei, Giovanni Visconti Morando, peste 100 de preoţi români, dar şi alte notabilităţi ale vremii. Reuniunea avea un scop bine definit: punerea pietrei de temelie a Cetăţii, pe care o vedem şi astăzi. Lucrările au căzut în sarcina unei echipe conduse de arhitectul Visconti, cel mai important inginer militar genist al Imperiului Habsburgic din acea vreme. Tot el şi-a pus, trei ani mai târziu, iscălitura şi pe proiectul pentru noua fortificaţie. Cetatea a fost ridicată peste alte două fortificaţii mai vechi, respectiv castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina şi Cetatea medievală Bălgrad (termen sub care a mai fost cunoscută Cetatea).
Planul Cetăţii în formă de stea din 1714,întocmit de Visconti
Materialele folosite au fost de provenienţă locală. Pe ambele maluri ale Ampoiului, în zona actualului cartier Lipoveni din Alba Iulia, au fost arse milioane de cărămizi, piatra brută a fost adusă din satul Şard, cea fasonată de la Ighiu, nisipul din râul Mureş, iar piatra pentru var de la Meteş. Munca brută a căzut în sarcina românilor. Istoricul Gheorghe Anghel scrie că la ridicarea fortificaţiei au participat peste 20.000 de iobagi (ţărani care depindeau cu tot ce aveau de stăpânul lor), aduşi din toată Transilvania. Românii erau obligaţi să muncească gratuit câte două săptămâni, prin rotaţie. Pentru transportul materialelor se estimează că se foloseau 3.000 de căruţe. Zidarii şi pietrarii au fost aduşi din Italia, iar sculptorii de la Viena.
„Rolul Cetăţii era unul militar, defensiv, dat de sistemul bastionar de tip Vauban, de tipologia pieselor de artilerie cu care a fost înzestrată, precum şi de mărimea trupelor cantonate în interiorul fortificaţiilor. Cetatea avea un indiscutabil rol de depozit pentru armamentul şi muniţia necesare armatelor care acţionau pe teatrele de operaţiuni din Transilvania. Desigur, producţia exploatărilor metalifere şi aurifere din Munţii Apuseni făcea ca între zidurile cetăţii să se stocheze în tranzit materia primă obţinută în zonă. Dincolo de aspectele menţionate, pragmatice, cetatea avea un rol propagandistic, trebuia să vorbească despre dominaţia imperială asupra Transilvaniei“, scrie Laura Stanciu, coordonatorul proiectului „Alba Iulia o istorie în imagini a oraşului prin străzile şi monumentele sale”, finanţat de Primăria Alba Iulia.(Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
