Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Povestea de succes a unei absolvente a Colegiului Militar din Alba Iulia. A ales o carieră în Forţele Aeriene

5
17 Oct 2021 13:25:55
Autor: Dorin Ţimonea
Andreea-Ioana Moisa a ales o carieră în cadrul Forţelor Aeriene. Foto Facebook/ Colegiul Mihai Viteazul
Andreea-Ioana Moisa a ales o carieră în cadrul Forţelor Aeriene. Foto Facebook/ Colegiul Mihai Viteazul

Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia prezintă povestea de succes a unei foste eleve, aflată la începutul unei cariere în cadrul Armatei Române.

Este vorba despre Andreea-Ioana Moisa, absolventă în anul 2018, care a ales să urmeze o carieră în cadrul Forţelor Aeriene. Aceasta a absolvit ca şef de promoţie specializarea Radiolocaţie a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov.
   
„În pas de cadenţă tremurat am început viaţa de licean…plămădind în noi speranţe, idealuri şi-un spirit care reuşea să facă din imposibil, posibil”, spune sublocotenent Andreea-Ioana Moisa, absolventă a Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul”, promoţia 2018.
 
Andreea a ales să urmeze o carieră în cadrul Forţelor Aeriene şi a absolvit ca şef de promoţie specializarea Radiolocaţie a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov. Colegiul militar din Alba Iulia a fost pentru Andreea locul în care a reuşit să-şi depăşească limitele, să descopere că imposibilul devenea posibil şi unde s-a pregătit „să ia calea unui cer senin”, este mesajul Colegiului Militar din Alba Iulia
 
„În pas de cadenţă tremurat am început viaţa de licean, care s-a scurs cu defilări printre momente de bucurie şi momente de tristeţe, plămădind în noi speranţe, idealuri şi-un spirit care reuşea să facă din imposibil, posibil.
 
Anii de liceu, cei mai frumoşi ani, m-au învăţat să preţuiesc timpul şi prezentul, mi-au dezvăluit adevăratele prietenii şi m-au făcut să-mi depăşesc limitele, iubindu-mă. Mereu îmi voi aminti cu drag şi nostalgie de zilele cu instrucţie, dimineţile răcoroase de înviorare, nopţile petrecute povestind fel şi fel, de profesorii şi cadrele militare care au contribuit la formarea mea, de emoţiile fiecărui început şi sfârşit de an, de ultimul apel şi de absolvirea Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul”, care mi-a fost „acasă” timp de patru ani.
 
Această „casă” mi-a fost alături şi m-a pregătit să îmbrac cu mândrie uniforma albastră a Academiei Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă”, să iau calea unui „cer senin” şi să continui în acelaşi pas cadenţat în bocanci, spre visul meu”, mărturiseşte Andreea.
 
Dar drumul spre împlinirea unui vis nu este deloc uşor, recunoaşte Andreea, însă atunci când visul devine realitate, iar pe umeri stă aşezat primul grad de ofiţer, gradul de sublocotenent, spuni misiune îndeplinită şi te pregăteşti pentru noi provocări!
 
„Acest drum presărat de maturitate, responsabilitate, profesionalism şi disciplină sunt o rampă de lansare pentru ce m-aştepată, dar şi o ajustare a uniformei, punându-mi pe umăr primul grad de ofiţer.
 
Vis îndeplinit! Dar ăsta nu-i nicidecum sfârşitul, viaţa de militar abia acum începe şi sunt dornică de noi provocări! Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi au contribuit la ceea ce am ajuns astăzi! Servesc patria şi am onoarea să vă salut!”, a transmis sublocotenent Andreea-Ioana Moisa.

Vă mai recomandăm:

 

Castelul-monument istoric abandonat, furat bucată cu bucată FOTO

 

CNN include Munţii Apuseni pe locul 6 într-un clasament al celor mai frumoase locuri din Europa: „Timpul rămâne în loc aici” 


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Adrian Foangǎ
17.10.2021, 13:51:12

"plămădind în noi speranţe, idealuri şi-un spirit care reuşea să facă din imposibil, posibil" -- ce limba de lemn, zici ca e din Cantarea Romaniei.

-9 (9 voturi)
Adrian Foangǎ
17.10.2021, 13:53:12

Ca sa nu mai zis ca e si nitel anagaramata fata: "Acest drum presărat de maturitate, responsabilitate, profesionalism şi disciplină sunt o rampă de lansare pentru ce m-aştepată, dar şi o ajustare a uniformei, punându-mi pe umăr primul grad de ofiţer." Deci, "acest drum" ... "sunt o rampa de lansare".

-9 (9 voturi)
Mikael Ginsberg
17.10.2021, 14:33:12

ea sunt sigur ca a fost de multe ori rampa de lansare

-4 (10 voturi)
butelie ilie
17.10.2021, 18:26:04

Cand tata este europarlamentar PSD (Sorin Moisă ) te cred ca si fiica este de succes, nu? Un salariu dat degeaba pana la 45 de ani dupa care o pensie babana toata viata. Imi este scarba.

-3 (7 voturi)
Utilizator Adevărul
18.10.2021, 00:28:19

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările