Povestea tulburătoare a tânărului care a rămas o noapte întreagă să protesteze în faţa Guvernului: „Am vrut să îmi dovedesc că mă pot jerfi pentru ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Popa a protestat o noapte întreagă în faţa Guvernului. A stat 12 ore în Piaţa Victoriei şi a transmis un mesaj tulburător: „Am vrut să îmi dovedesc că mă pot jertfi pentru ţara asta şi nu voi da înapoi când va fi greu. Şi am protestat pentru voi, pentru a vă arăta că asta e România în care trăim şi pe care o simţim cu toţii, dar nu vrem să o spunem“.

Andrei Popa a stat 12 ore în Piaţa Victoriei, de vineri după-amiază şi până sâmbătă dimineaţă la ora 08.30. Este din Iaşi şi povesteşte că ”strigatul în mulţime” nu este chiar o plăcere pentru el, motiv pentru care a ales să protesteze tăcut, cu faţa spre Guvern. Într-o postare pe Facebook, tânărul povesteşte experienţa unei nopţi tulburătoare, cu taximetrişti şi alţi oameni veniţi să îl susţină şi să îi aducă ceai şi de mâncare. Momentul în care jandarmii au luat gardurile a fost pentru Andrei unul trist: nu mai putea vedea Guvernul printre gratii.

”Am trecut de 15 la numărătoarea ceaiurilor primite, am trecut de 50 la numărul persoanelor ce s-au oprit lângă mine să îmi ofere ceva din ce au ei, ceai, mâncare, bucurie, grijă, şi am trecut de multe numărul sutelor de maşini ce mă susţineau când mă vedeau. Imnul şi oamenii mi-au ţinut de cald, imnul cântându-l la fiecare 15-20 de minute, uneori chiar de două ori la rând. Am trecut prin multe în viaţă, dar sentimentul acesta nu l-am mai simţit niciodată. Era ca şi cum o ţară întreagă era pe umerii mei, îi duceam o fărâmă din greutăţi, îi duceam bucuria, mândria, dar şi huiduieli. Am simţit pentru o seară ce înseamnă să fii România”, povesteşte tânărul din Iaşi. 

Povestea protestului relatată de Andrei Popa:

"O noapte de neuitat

Cred că a început ca un curaj stupid ce s-a transformat mai apoi într-un sentiment, iar mai apoi într-un simbol al rezistenţei mele. Am (rezi)stat în Piaţa Victoriei 12 ore aseară începând cu ora 20. Da, a fost foarte frig, da a bătut vântul, şi da, am fost singur în mare parte. De ce am făcut toate astea şi ce am vrut să dovedesc? Întâi să vă povestesc ce s-a întâmplat acolo. După ce am ajuns în mulţime, am mers ţintit în faţă la grilaje, acolo unde se aflau jandarmii, unde mă duc de obicei să arunc o privire sfidătoare guvernului. Dar seara trecută a fost ceva diferit. M-am uitat la guvern şi am spus că în seara asta nu, în seara asta nu am să strig nimic de niciun politician, nimic despre nimic.

image

Foto: Dan Udrescu

Eu sunt un om introvertit, şi strigatul din mulţime nu este plăcerea mea ascunsă, aşa că am adoptat un protest ce mi se potriveşte mie, m-am aşezat pe asfalt şi am tăcut. Aşa se face că nici nu mă pusesem bine jos şi deja 4 oameni au încercat să vadă daca mă simt bine, să îmi spună că am să răcesc, sau poate mai rău, că nu merită, şi tot aşa încercând să mă convingă să mă ridic. Erau ca nişte părinţi ce încercau să aibă grijă de mine, printre care şi un jandarm. Iar de aici totul s-a schimbat. Începeam să nu mai am 4 părinţi grijulii, începeau să fie mai mulţi. Oameni venind la mine şi punându-mi mâna pe umăr în semn de solidaritate, oameni stând lângă mine şi empatizând cu mine, vizibil îngrijoraţi.

Iar de aici oamenii parcă au înţeles şi s-au schimbat. A apărut primul ceai, oameni care întrebau fără să ezite dacă am nevoie de orice, alt ceai, lacrimile unei femei care spunea că nu poate să mă lase acolo fără să facă nimic, şi m-a convins să îmi aducă ceva pe care să stau, căci asfaltul nu era tocmai prietenos. Şi i-am spus că accept, şi a plecat în căutare. După 20 de minute, după alte ceaiuri, vine o domnişoară care îmi oferă o folie de încălzire ca să o pun sub mine, poate mă ajută. Am acceptat-o. După încă câteva minute apare şi persoana care mi-a spus că îmi caută ceva de pus sub mine, nu îmi venea să cred. Îmi povesteşte cum a fost şi la un magazin şi nu au vrut să îi dea un carton, şi s-a dus la un prieten să o ajute (prietenul fiind chiar băiatul ce proiecta pe clădire, acela de a primit amendă). Am rămas blocat, deşi nu se vedea din cauza bluzei ce îmi acoperea faţa. Mi-a spus că nu poate pleca şi să mă lase acolo toată noaptea. La un moment dat am convins-o să plece, având şi slujbă de dimineaţă, şi mi-a lăsat steagul ei tricolor, un fel de spirit al ei care să nu mă lase singur în noaptea aceia.

image

Foto: Dan Udrescu

După încă câteva ceaiuri şi o refuzare de a îmi spune părerea în faţa camerelor de filmat, jandarmii au început să strângă gardurile metalice. Am fost puţin trist, îmi luaseră cea mai frumoasă privelişte, guvernul văzut printre gratii. Am depăşi momentul şi m-am consolat cu gândul că empatizez cu viitorii puşcăriaşi, aşa la răcoare. Trebuie să ne punem şi în locul lor să vedem cum e, nu putem fi atât de inumani. Am rămas doar cu o mână de

image

oameni, care mi-au mai dat vreo 2 ceaiuri înainte să plece şi un sandwich. Şi aşa am rămas eu cu încă un băiat. După vreo 30 de minute vine la mine şi îmi spune că el nu mai rezistă şi că se retrage. Şi de aici am rămas singur, sau cel puţin aşa am crezut. La 1:15 opreşte un taximetrist foarte aproape de mine, pune pe avarii, se dă jos, şi se îndreaptă spre mine cu ceai şi ceva de mâncare (aveam în gând şi scenariul cu un par). Mi le-a oferit şi mi-a spus că nu ştie ce să îmi spună după ce a aflat că stau toată seara acolo. Nici eu nu ştiam ce să îi spun. Omul chiar nu s-a zgârcit, a adus acolo pentru toată noaptea să am. Am rămas amândoi fără cuvinte şi ne-am luat la revedere, puţini şocaţi de ceea ce s-a întâmplat. Peste 10 minute opreşte o altă maşină cu tineri, zâmbind larg, bucurându-se parcă de prezenţa mea acolo şi întrebându-mă dacă nu am nevoie de cevă de mâncare. Le-am mulţumit frumos, surprins de ceea ce se întâmpla si le-am arătat că am primit nu de mult mâncare. În urma lor opreşte un biciclist, un francez, care a stat cu mine 10 minute încercând să mă încurajeze şi spunându-mi să am grijă de mine să nu păţesc ceva. (Foto dreapta: Adi Bulboacă)

Multe maşini, claxoane, rezistenţă, frig, apare pe la 2:30 o altă maşină. Îmi spune că mi-a adus o plăcintă şi un ceai. Persoana din spate lasă geamul jos ca să mă felicite şi să îmi ofere puţină bucurie din ceea ce simţea. La un moment dat vin lângă mine 3 tineri. Îmi spun că m-au văzut dintr-un taxi şi s-au oprit când m-au văzut. Inima îmi fierbea şi am stat de vorbă cu ei preţ de 15 minute. Nu ştiam de ce să mă mai pregătesc în noaptea aceasta.

A oprit un domn de la o firmă de pază. Îmi spune că e în patrulă noaptea asta şi că o să mai treacă să vadă cum mai sunt, neputând să mă convingă să mă ducă acasă. Apare după vreo oră jumătate cu o pâine românească tradiţională şi cu polistiren de la un aparat pe care l-a cumpărat mai de mult. Mi-l oferă să îl pun sub mine ca să mă ajute cu prietenosul asfalt. A vrut să mă filmeze pentru a le arăta prietenilor lui un spirit tânăr care luptă pentru bătălia pierdută de ei în '89. Două persoane au venit să vadă ce mai e prin piaţă, şi au dat de mine. Mi-au spus că fac ştiri pentru o revistă belgiană, şi că de obicei vin pe aici noaptea să vadă ce eroi mai rămân până târziu. Le-am răspuns cu drag la câteva întrebări şi au spus că se bucură că rezist aici pentru ei şi pentru toţi ceilalţi.

image

Foto: Dan Udrescu

Un alt taximetrist opreşte, se dă jos, vine în faţa mea, se lasă în jos la nivelul meu, şi îmi spune ca nu merită să fac asta, nu le pasă de mine, nu trebuie să stau aici. A spus că revine să discutăm mai multe, trebuia să ducă pe cineva care a intrat atunci în taxi. A venit spre dimineaţă şi mi-a adus ceai şi ceva de mâncare şi am discutat împreună cu alţi 2 oameni matinali câteva minute bune. Am părăsit piaţa la 8:30 când au venit bicicliştii să pedaleze. Ora 6 a fost cea mai grea, cea mai lungă, cea mai greu de îndurat. Credeam că nu se va sfârşi niciodată. Mâinile îmi erau degerate, picioarele erau ca nişte beţe de lemn, vântul îmi bătea în faţă, inima era singura care bătea în mine şi îmi ţinea de cald.

În noaptea asta am trecut de 15 la numărătoarea ceaiurilor primite, am trecut de 50 la numărul persoanelor ce s-au oprit lângă mine să îmi ofere ceva din ce au ei, ceai, mâncare, bucurie, grijă, şi am trecut de multe numărul sutelor de maşini ce mă susţineau când mă vedeau. Imnul şi oamenii mi-au ţinut de cald, imnul cântându-l la fiecare 15-20 de minute, uneori chiar de două ori la rând. Am trecut prin multe în viaţă, dar sentimentul acesta nu l-am mai simţit niciodată. Era ca şi cum o ţară întreagă era pe umerii mei, îi duceam o fărâmă din greutăţi, îi duceam bucuria, mândria, dar şi huiduieli. Am simţit pentru o seară ce înseamnă să fii România.

image

Foto: Facebook/ Adrian Popa

De ce am făcut asta? Nu pentru politicieni, nu pentru ordonanţe sau minciuni, am protestat pentru mine. Am vrut să îmi dovedesc că mă pot jertfi pentru ţara asta şi nu voi da înapoi când va fi greu. Şi am protestat pentru voi, pentru a vă arăta că asta e România în care trăim şi pe care o simţim cu toţii, dar nu vrem să o spunem. Trăim în România pe care avem grijă să o hrănim la greu, să o încălzim, să o susţinem, să plângem pentru ea, să vedem speranţă în ea, speranţa unui viitor ce merită trăit din toată inima. Asta e România în care m-am născut. Un tânăr mândru".

Citiţi şi:

Alba Iulia şi Sebeş #rezistă. A opta zi de proteste în stradă faţă de corupţie

„Marşul luminilor la Alba Iulia“. A şaptea zi de proteste în stradă

Mesajul unui lider al protestatarilor din Alba: ”Aceşti politicieni trebuie să plece. Este obligatorie demisia Guvernului”

Continuă protestele în oraşele din Alba. Sute de oameni, în marş prin Alba Iulia FOTO

Protest fain la Alba Iulia. Peste 2.000 de oameni au cerut în stradă demisia Guvernului

”Dragnea, nu uita, la Aiud e vila ta”. Noi proteste au avut loc în oraşele din Alba. Peste 5.000 de oameni au ieşit în stradă

Noi proteste în principalele oraşe din Alba. 5.000 de persoane, în stradă la Alba Iulia, Sebeş şi Blaj

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite