Primarul comunei din Alba cu investiţii de 16 milioane de euro din fonduri europene a câştigat alegerile cu 85%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Gheorghe Damian a câştigat detaşat alegerile locale
Primarul Gheorghe Damian a câştigat detaşat alegerile locale

Primarul din Ciugud, comuna cu investiţii de 16 milioane de euro din fonduri europene, Gheorghe Damian (PSD), a câştigat detaşat un al V-lea mandat consecutiv. Acesta a obţinut un procent de 85 la sută din voturile alegătorilor, iar partidul pe care îl reprezintă va avea 9 din 11 mandate de consilier local.

”85% dintre cetăţenii care şi-au exercitat dreptul de vot mi-au încredinţat un nou mandat de primar şi, în acelaşi timp, mi-au dat binecuvântarea de a duce mai departe misiunea pe care am început-o acum 16 ani. Oricât ar fi fost de previzibil, rezultatul m-a emoţionat. Dincolo de cifre şi statistici, dincolo de faptul că, în condiţiile în care mulţi au fost plecaţi din localitate, am înregistrat o prezenţă foarte mare la vot, de 75% din numărul total al alegătorilor, scrutinul de ieri a confirmat legătura puternică dintre comunitate şi noi, cei care suntem aleşii ei (…) Am obţinut, împreună cu echipa mea de consilieri, 9 mandate de consilier local din totalul celor 11, iar asta înseamnă că programul meu, al nostru, este şi al cetăţenilor din comuna Ciugud”, a spus Gheorghe Damian într-un mesaj postat pe o internet.

Referitor la planurile sale de viitor, edilul a menţionat că acestea sunt ”pe măsura rezultatelor spectaculoase” pe care comuna le-a avut în ultimii ani, dorinţa fiind de a menţine Ciugudul ”pe primul loc, spre bucuria şi mândria tuturor cetăţenilor ei”. Social-democratul le-a mulţumit atât celor care l-au votat, cât şi celor care nu l-au votat.

”Tuturor celor care ne-au votat ieri, le mulţumesc din suflet. Într-un fel, votul lor a fost un premiu, pentru visele în care am îndrăznit să credem, pentru toate piedicile pe care le-am depăşit cu succes de-a lungul timpul. Le mulţumesc şi celor care nu ne-au votat, cu promisiunea fermă că, în viitorul apropiat, obiectivul nostru va fi să aflăm ce îşi doresc ei pentru comuna noastră şi să includem dorinţele lor în acţiunile noastre. Comunitatea noastră este una puternică, iar ceea ce ne leagă e, în primul rând, dragostea pentru comuna noastră, datorită căreia mergem întotdeauna, demni, înainte. Împreună”, a spus Damian.

Ciugud este comuna din România cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene, fiind atrase, din 2007, circa 16 de milioane de euro, ceea ce înseamnă, potrivit edilului, bugetul acestei localităţi pe 150 de ani. În urmă cu patru ani, Gheorghe Damian a fost votat de 87% dintre alegători. Ciugudul este o comună la 10 kilometri de Alba Iulia. În luna martie, comuna a fost vizitată de premierul Dacian Cioloş.

Citiţi şi:

 

Comuna din Alba cu toate drumurile asfaltate, pistă de biciclete, internet wireless gratuit şi investiţii de 16 milioane euro din fonduri europene

 

Ce a făcut premierul Dacian Cioloş în comuna din Alba cu investiţii de 16 milioane de euro din fonduri europene

 

Povestea de succes cu fonduri europene continuă la Ciugud: 1,6 milioane euro pentru străzi şi un drum comunal

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite