Primarul demis din Ocna Mureş contestă ordinul semnat de fostul prefect de Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Drăguţ
Augustin Drăguţ

Primarul demis din Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, a contestat ordinul semnat de fostul prefect Ştefan Bardan privind încetarea mandatului pe motiv de incompatibilitate. Contestaţia a fost înregistrată luni la Instituţia Prefectului Alba.

Noul prefect Dan Simedru a motivat întârzierea demersului primarului prin faptul că ordinul semnat de ex-prefectul Bardan a fost trimis prin poştă la Ocna Mureş, iar Augustin Drăguţ a intrat în posesia lui abia la sfârşitul săptămânii trecute.  Ordinul de încetare a mandatului a fost semnat în 7 mai 2012.

„Vom studia contestaţia depusă şi documentele suplimentare. Cred că acum dosarul este complet. Îmi pare rău că aceste documente nu au fost la dosar şi atunci când s-a luat decizia de suspendare. Sunt convins că fostul prefect nu ar fi semnat ordinul. Primarul Augustin Drăguţ nu a fost nici măcar audiat pentru că s-ar fi aflat că a fost exclus din PNŢCD“, a spus Dan Simedru.

Augustin Drăguţ mai poate reveni pe post doar dacă conetstaţia este admisă, iar ordinul este anulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. O altă modalitate este instanţa de judecată, dar este puţin probabil să se întâmple acest lucru până la data alegerilor locale, în 10 iunie.Augustin Drăguţ candidează pentru un nou mandat din partea USL.

Dan Simedru a mai precizat că au fost solicitate lămuriri privind situaţia candidaturilor şi la secretarii primăriilor din Sohodol, Şpring, Mihalţ, Doştat şi Poşaga, unde primarii au candidează din partea altor partide decât cele pentru care au candidat în 2008. „S-a primit un răspuns doar de la secretarul Primăriei Şpring, dar este incomplet şi nu permite luarea unei decizii“, a mai afirmat prefectul de Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite