Probleme în Alba pentru amenajarea unei platforme de depozitare temporară a deşeurilor. O comună a refuzat să accepte rampa de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platforma temporară de transfer a deşeurilor colectate din Alba Iulia şi din alte 9 UAT-uri nu va mai fi amenajată la Galda de Jos.

Consilierii locali din comună au refuzat în unanimitate proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 20 februarie 2020, prin care primarul Romulus Raica a solicitat un aviz cu scopul de a permite societăţii Polaris M Holding să construiască un drum de acces. Respingerea proiectului face imposibilă amenajarea platformei de stocare temporară şi transbordare a deşeurilor în zona vizată de firma care gestionează serviciul de colectare a deşeurilor.

Este vorba despre o suprafaţă betonată aflată în incinte unei foste ferme, în zona staţiei de epurare a comunei. Proiectul a primit un aviz negativ şi în comisia de specialitate a Consiliului Local Galda de Jos. 

Platforma temporară de care este nevoie pentru ca Polaris M Holding să îşi poată desfăşura activitatea nu este dorită nicăieri. Primăria Alba Iulia a intenţionat iniţial să o construiască la Partoş, însă locuitorii mai multor cartiere au strâns semnături şi au protestat, determinând administraţia locală să renunţe la proiect. Polaris M Holding trebuie să renunţe la platforma de la Bărăbanţ până la jumătatea lunii martie, când expiră avizul de funcţionare. Tot până atunci trebuie să fie funcţională o altă platformă, unde să fie depozitate temporar gunoaiele, de unde, ulterior, să fie încărcate în autovehicule de capacitate mare care să le transporte la rampa de gunoi a firmei Polaris de la Târgu Jiu.

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia susţin că în prezent caută alte variante pentru amplasarea platformei temporare. Una dintre acestea este zona adiacentă şoselei de centură a municipiului. Administraţia locală mai încearcă, între timp, prelungirea perioadei de utilizare a platformei de la Bărăbanţ, cu încă 30 de zile, pentru a avea suficient timp să o amenajeze pe cea nouă. Dacă Primăria Alba Iulia va găsi, în final, o zonă în apropierea muncipiului este posibil să nu permită depozitarea temporară şi transbordarea deşeurilor colectate din celelate UAT-uri aflată în această situaţie.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite