Protest la Alba Iulia împotriva tăierilor abuzive de păduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de mobilizare pe reţeaua Facebook anunţă un protest la Alba Iulia împotriva despăduririlor abuzive. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 mai, în faţa Cinematografului “Dacia” din cartierul Cetate, de la ora 16.00.

”Va avea loc primul protest major împotriva despăduririlor abuzive, care au lăsat România în numai câţiva ani cu mai puţin de jumătate din suprafaţa împădurită pe care o avea în 1989”, se arată în mesajul celor care susţin manifestarea. Până marţi, la evenimentul din Alba Iulia îşi anunţaseră intenţia de participare peste 140 de persoane.

La nivel naţional, mobilizarea este de câteva mii de persoane, pe lângă Alba Iulia fiind anunţate proteste la Braşov, Bucureşti, Cluj, Focşani, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Timişoara, Vaslui, Viena, Paris, Montreal, Munchen. În Constanţa, pe 10 mai, va avea loc protestul “DA parcurilor şi pădurilor, NU mall-urilor în Constanţa”, care a decis să se solidarizeze cu acţiunea.

”Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive”, se arată în anunţul de mobilizare.

În ceea ce priveşte protestul de la Alba Iulia, organizatorii, un grup de voluntari „activişti pentru mediu”, au transmis notificări Primăriei şi forţelor de ordine. Protestul ar urma să se desfăşoare pe parcursul a două ore, în intervalul 16.00 – 18.00. La Sebeş, în judeţul Alba funcţionează fabrica de prelucrare primară a lemnului Holzindustrie Scweighofer, ce mai mare din estul Europei, care ”colectează” peste jumătate din cantitatea de lemn exploatată în România.

FOTO Mocăniţa a pornit din nou la drum în Apuseni. Cum arată „tunelul dragostei“ de lângă Cîmpeni

Depozitul de deşeuri de la Alba Iulia, închis şi ecologizat printr-un contract de aproape 2 milioane de euro

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite