FOTO VIDEO Protest faţă de modificarea legilor Justiţiei la Alba Iulia. Filosoful Mihai Şora, prezent: „Nu renunţaţi până nu obţineţi victoria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Şora, la protest in Alba Iulia FOTO Dorin Ţimonea
Mihai Şora, la protest in Alba Iulia FOTO Dorin Ţimonea

Un nou protest faţă de modificarea legilor Justiţiei în Parlament are loc duminică seara la Alba Iulia. Evenimentul a început la ora 18.00 în parcul din faţa sediului Prefecturii Alba.

UPDATE ora 21.30: Marşul de protest s-a încheiat după circa trei ore în cartierul Cetate, în zona monumentului eroilor Revoluţiei. Mihai Şora a parcurs circa o treime din traseu, respectiv aproape 3 kilometri.

UPDATE ORA 19.35: Întrebat dacă este important să apărăm justiţia, Mihai Şora a răspuns: „Bineînţeles. Ce ne-am face fără justiţie? Am ajunge să ne conducă hoţii şi ticăloşii dacă nu există justiţie”. De asemenea, întrebat ce mesaj transmite protestatarilor, acesta a răspuns: „Le urez ca protestele lor să fie încununate de succes şi în orice caz să nu se lase”. Totodată, filosoful a spus că Guvernul ar trebui să se pună în slujba intereselor poporului. „Guvernul să aibă urechi şi să audă, să aibă ochi şi să vadă şi să tragă consecinţele. Nu poate să guverneze fără să se alinieze în întregime pe voinţa populaţiei pe care o guvernează. Un guvern este un slujitor. Asta este un guvern. Nu e un stăpân, e un grup de oameni de bunăvoinţă, sau aşa ar trebui să fie, care se pună în slujba interselor generale, a intereselor poporului întreg”, a mai spus Mihai Sora. „Întrebat dacă crede că e bine ca protestatarii să scandeze PSD, ciuma roşie, Şora a răspuns: Că e ciumă, e limpede, că e roşie, rămâne de văzut”.

mihai sora alba iulia

UPDATE ORA 19.25: Mulţimea scandează împotriva Guvernului şi împotriva PSD. Se strigă „PSD ciuma roşie”, „Alba Iulia, trezeşte-te” şi „Hoţii, ieşiţi din casă dacă vă apasă”.

UPDATE ORA 19.20: Numărul manifestanţilor a ajusn între timp la circa 300 de persoane care au pornit din centrul oraşului spre cetate.

UPDATE ORA 19.00 În Alba Iulia s-au adunat circa 200 de persoane care au plecat în marş prin oraş. Printre ei se numără şi filosoful Mihai Şora, care le-a spus celor prezenţi să nu renunţe până nu obţin victoria. 

Sub sloganul ”Alba Iulia - stop legilor justiţiei!! Nu scăpaţi!!”, organizatorii au anunţat un miting de protest care se va transforma într-un marş pe străzile oraşului Alba Iulia. Organizatorii au programat evenimentul la ora 18.00 în zona din faţa Prefecturii Alba. Sunt aşteptaţi să participe şi membrii ai sindicatelor.

image

”42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical (alcătuit din 34 de federaţii profesionale) şi Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federaţii profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiţiei şi a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia imediată a Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Consecinţele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunităţii politicienilor şi a sărăciei”, susţin organizatorii evenimentului.

image

Printre particpanţii la protest se vor regăsi şi membrii asociaţiei ”Forum Apulum” Alba Iulia, implicată în acţiuni de educaţie şi conştientizare civică. ”O democraţie se întemeiază atât pe votul liber exprimat al cetăţenilor, cât şi pe încrederea că aleşii lucrează în folosul oamenilor. În ultima vreme această încredere este erodată continuu, printr-un adevărat circ politic de prost gust. Asistăm la securişti ce-şi lansează cărţi în mijlocul cetăţii, la guvernanţi ce încearcă să ne convingă de propria impotenţă în faţa unui suprarealist  «stat paralel», la indivizi cu probleme penale puşi să facă legile justiţiei după bunul plac, la cozi de topor ce încearcă să blocheze activitatea societăţii civile prin presiuni şi măsuri inspirate din modelul putinist. În faţa tuturor acestor evidenţe, că cei votaţi să ne reprezinte îşi urmăresc doar propriile interese şi sunt pregătiţi de orice pentru a le atinge, considerăm că e de datoria noastră să ne alăturăm protestelor anunţate pentru duminică, 26 noiembrie. Ne vedem în faţa Prefecturii Alba, începând cu ora 18.00”, afirmă reprezentanţii asociaţiei.

image

La protest va participa şi filozoful şi scriitorul Mihai Şora la protest. Acesta se află zilele acestea la Alba Iulia unde participă la evenimente organizate de asociaţia ”Cartierul Creativ Carolina”. Sâmbătă după-amiaza, la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia a avut loc o proiecţie de film legată de semnificaţiile Centenarului, cu Mihai Şora drept protagonist, urmată de o discuţie liberă. Duminică, filozoful, ajuns la veberabila vârstă de 101 ani, are programată, de la ora 14.00, o întâlnire cu copiii, cu care va desena ”cot la cot”. Mihai Şora a spus sâmbătă, în cadrul discuţiilor de la Universitate, că prima şi a doua grijă a guvernanţilor ar trebui să fie pentru cei pe care îi guvernează, fiind întrebat de jurnalişti care ar trebui să fie obiectivul românilor şi conducătorilor lor la 100 de ani de la Marea Unire.

mihai sora alba iulia

Mihai Şora în Cetatea Alba Iulia

”Să fie o ţară bine guvernată, cu grija celor care o guvernează pentru cei care sunt guvernaţi şi care să fie prima lor grijă şi cea de-a doua. Şi ultima lor grijă să fie grija pentru ei înşişi. Dacă prima lor grijă poate să fie asta, iar ultima lor grijă să fie pentru ei înşişi România are asiguraţi câţiva ani buni în faţa ei”, a spus filozoful. Întrebat cum arată România celor 100 de ani, Şora a răspuns: ”La 100 de ani, ai României şi ai mei, cred că România arată bine. Îşi are forma ei rotundă şi viitorul stă deschis în faţa ţării. Depinde de milioanele de locuitori pe care îi are, să îşi îndeplinească datoria aşa cum trebuie (...) Îi mulţumesc lui Dumnezeu că i-am ajuns, mă simt foarte bine şi dispus să mai trăiesc”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite