FOTO Punctele-cheie şi stadiul lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda. Pogresul fizic este de doar 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe primul lot al Autostrăzii Sebeş - Turda, care se întinde pe circa 17 kilometri, având ca plecare nodul rutier de la Lancrăm şi până la Pârâul Iovului, la nord de Alba Iulia, lucrările sunt, în continuare, mult întârziate faţă de termenul iniţial.

Pe această secţiune s-ar putea circula de la un cap la altul cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2019. Acesta este termenul avansat de reprezentanţii constructorului Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. 

”Potrivit datelor oficiale CNAIR, progresul fizic pe acest tronson s-a ridicat la doar 20% în luna iunie 2017, fiind lotul rămas cel mai în urmă dintre cele 4 ale Autostrăzii A10. Sperăm să se poată recupera cât mai repede întârzierile astfel încât să folosim acest segment de autostradă în 2019, având în vedere că lucrările la nodurile Sebeş şi Alba Iulia Nord încă nu au demarat”, se afirmă într-o precizare a Asociaţiei Pro Infrastructură, care monitorizează lucrările mari de infrastructură din România.

Găsirea unor soluţii tehnice care să convină atât beneficiarului cât şi antreprenorului privind două puncte fierbinţi ale lotului 1, şi anume nodul rutier de la Sebeş-Lancrăm şi nodul rutier de la Pârâul Iovului, au reprezentat factori importanţi în întârzierea lucrărilor. În privinţa nodului de la Lancrăm, a existat mult timp o neconcordanţă între soluţia tehnică propusă de beneficiar şi cea dorită de constructor. În cele din urmă s-a ajuns la o înţelegere în sensul că proiectul iniţial propus de Ministerul Transporturilor privind nodul rutier de la Sebeş va fi respectat în proporţie de peste 90%. Potrivit soluţiei tehnice propuse de constructorul italian, nodul rutier ar fi fost unul mai mic, mai simplu, mai comasat, şi ar fi presupus, evident, o economie consistentă.

image

Nodul rutier de la Sebeş, care se va suprapune practic peste nodul rutier care face legătura cu Auto­strada Orăştie – Sebeş, reprezintă o lucrare deosebit de complexă. Însumate, bretelele de acces din acest nod rutier vor avea o lungime de aproximativ 15 kilometri, aproape cât întreg lotul 1. Cel mai devreme, autorizaţia de construire pentru acest punct ar putea veni peste circa 3 luni.

Lucrurile stau ceva mai bine pe secţiunea A a lotului 1, singura care dispune de autorizaţie de construire. Termenul de 2019, 22 de luni pentru secţiunea B (conexiunea cu lotul 2, în zona Pârâul Iovului), respectiv 26 de luni pentru secţiunea C (nodul rutier de la Sebeş) este susţinut de reprezentanţii constructorului. În principiu, pe secţiunea A termenul de finalizare ar putea fi vara anului 2018, pe secţiunea B 22 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construire şi 24-26 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construire pentru secţiunea C. În prezent, pe secţiunea A a lotului 1, în lungime de 14 kilometri, care include şi nodul rutier Alba Iulia Sud, se lucrează cu 170 de utilaje şi în jur de 366 de oameni. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016, prelungit ulterior până în iunie 2018. 

Citiţi şi:

Cât alcool pot consuma şoferii şi în cât timp se elimină din organism

Evaziune fiscală şi spălare de bani de peste 7 milioane de lei la o firmă din Apuseni. Patru persoane, trimise în judecată

Percheziţii în Alba într-un dosar de şantaj cu prejudiciu de 100.000 de euro. Cinci persoane reţinute. Victima ameninţată cu imagini indecente

Funcţionar de la AJFP Alba reţinut de procurori pentru că a divulgat informaţii unei persoane cercetată pentru şantaj

Licitaţie de zeci de milioane de euro în Alba: Consiliul Judeţean concesionează instalaţiile de gestionare a deşeurilor

Martorii VIP din dosarul comisarului Traian Berbeceanu: procurori şefi de la DNA şi DIICOT, comandanţi din poliţie, ofiţeri SRI şi SIPI, oameni de afaceri

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite