Recidivistul periculos care a tâlhărit o tânără într-un bloc din Alba Iulia vrea în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recidivistul Drăgoi Nicoale, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată în dosarul agresiunii din scara blocului M4 din Alba Iulia, va fi judecat, în continuare, în arest preventiv.

Judecătoria Alba Iulia a dispus, marţi, prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului cu încă 60 de zile. Drăgoi Nicolae a solicitat instanţei de judecată să fie plasat în arest la domiciliu, însă judecătorul a respins cererea acestuia.

”În baza art. 362 C.pr.penală rap. la art. 208 C.pr.penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Drăgoi Nicolae Tiberiu, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud. În baza art. 208 alin.3 rap. la art. 207 al 4 C.pr.penală menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Drăgoi Nicolae Tiberiu, pe o perioada de 60 de zile începând cu data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 242 C.pr.pen., respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, se precizează în hotărârea instanţei de judecată. Inculpatul continuă, însă, demersul judicar şi a contestat decizia instanţei privind prelungirea mandatului de arest preventiv. Tot marţi, 16 aprilie, trebuia să se judece pe fond şi procesul în care inculpatul este acuzat de tîlhărie calificată. Judecătoria a amânat cauza datorită lipsei unui martor care trebuia audiat la acest termen.

Persoana vătămată, tânăra Sava Denisa Raluca, în vârstă de 20 de ani, s-a constituit parte civilă şi solicită de la agresor daune morale în valoare de 70.000 de lei. Bărbatul în vârstă de 33 de ani fost trimis în judecată de procurori pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată în 12 decembrie 2018. Agresiunea a avut loc în 17 noiembrie 2018, în scara unui bloc din Alba Iulia. Potrivit anchetatorilor, în timp ce aşteptau ascensorul din scara blocului M4 de pe bd. 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, inculpatul i-a aplicat cu brutalitate victimei în vârstă de 20 ani o lovitură cu pumnul în zona feţei, victima a căzut pierzându-şi cunoştinţa. I-a sustras tinerei telefonul mobil marca Samsung Galaxy J5 şi portofelul în care avea cartea de identitate, permisul de conducere, un card bancar şi suma de 400 lei, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de aproximativ 1.500 lei. 

Bărbatul a fost prins după 2 zile, în 19 noiembrie, după ce în mediul online a apărut un video şocant, care surprinde momentul agresiunii. Reţinerea lui Drăgoi Nicolae s-a produs după circa 3 ore de la apriţia filmului video. Ulterior acesta a fost arestat preventiv. Denisa Sava a ajuns după câteva ore de la comiterea agresiunii la spital, fără să îşi mai amintească ce s-a întâmplat în ziua respectivă. A fost internată timp de câteva zile. 

Drăgoi Nicolae a fost condamnat în mai multe dosare penale pentru comiterea de infracţiuni grave. Astfel, în cursul anului 2015, inculpatul a fost condamnat de instanţele române pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care furt calificat şi tentativă de viol în stare de recidivă, la pedeapsa rezultantă de 4 ani 1 lună închisoare. Totodată, în anul 2013, prin hotărâre recunoscută ulterior de autorităţile române, inculpatul a fost condamnat de organele judiciare din Grecia la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi vătămare corporală, aplicându-i interdicţia de a se afla în Grecia pentru totdeauna. Bărbatul a comis infracţiunea de tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie, la scurt timp după eliberarea la termen din data de 15 septembrie 2018 din executarea pedepsei de rezultante de 7 ani şi 2 luni închisoare.

   

Citiţi şi:

 

VIDEO Tânăr aflat sub influenţa drogului „zombie“, surprins la Alba Iulia. Se legăna pierdut în ploaie lângă DN1

 

FOTO VIDEO „Vom exploda bombe la locul celor nedrepţi“. Mesaj similar Statului Islamic, filmat de bărbatul arestat pentru ameninţare teroristă

 

Fostul director al Direcţiei Silvice Alba, trimis în judecată pentru delapidare. A cumpărat lopeţi la preţ triplu şi a folosit combustibil în interes personal

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite