Recomandare pentru purtarea măştii în spaţiile publice intens circulate din Ciugud. Comuna a intrat în scenariul ”roşu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Ciugud, comună în care incidenţa la 14 zile (cazuri noi de infectare cu noul coronavirus la mia de locuitori) era vineri de 4,17, cea mai mare înregistrată în judeţul Alba, le recomandă locuitorilor să poarte mască de protecţie în spaţiile publice intens circulate.

În urma întrunirii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, s-a luat hotărârea recomandării către cetăţeni să poarte mască atunci când se află în spaţii publice intens circulate, fiind demarată informarea populaţiei în acest sens.

De asemenea, s-a mai stabilit ca săptămâna viitoare, elevii de la şcoala din Ciugud să participe online la cursuri.

Ciugudul, care numără 3.115 de locuitori, a înregistrat o incidenţă la 14 zile (cazuri noi la mia de locuitori) de 4,17, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică. Mai exact, au fost înregistrate 13 cazuri de COVID-19.

Sunt persoane care lucrează în Alba Iulia sau în alte localităţi, la diverse instituţii publice şi care au fost testate la serviciu deoarece sunt angrenate în lupta anti - COVID-19. Incidenţa pe judeţul Alba era vineri de 0,91.

În Alba, s-a la un număr total al cazurilor de 1.700, dintre care 1.191 persoane sunt vindecate şi 65 au decedat.

Numărul cazurilor active este de 444, în condiţiile în care unităţile medicale din Alba pot asigura aproximativ 200 de paturi. Majoritatea cazurilor active sunt asimptomatice sau cu simptome uşoare şi sunt la domiciliu.

Vă mai recomandăm:

Afacerea „Flotanţii“: Ingineriile electorale prin care unii primari încearcă să-şi asigure încă un mandat

 

Scandalul panourilor electorale de la Alba Iulia ajunge la DNA. Candidatul PNL susţine că au fost plătite din sponsorizări

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite