Record penal pentru un şofer din Alba: cinci infracţiuni dintr-un foc, plus un dosar şi pentru un prieten mincinos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
filtre politie

Poliţişti din Alba au reţinut pe un bărbat care este cercetat pentru cinci infracţiuni: conducere fără permis, refuz de recoltare a probelor biologice, fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii şi uz de fals.

Potrivit IPJ Alba, la data de 18 iunie 2019, poliţiştii Postului de Poliţie Blandiana au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 38 de ani, din comuna Blandiana sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii. 

În fapt, în luna noiembrie 2018, în timp ce conducea un tractor, pe raza comunei Blandiana, bărbatul a fost oprit, pentru control, de poliţişti. Acesta a refuzat să-şi prezinte documentele de identitate şi le-a comunicat poliţiştilor un alt nume decât cel real. De asemenea, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest precum şi să fie condus la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul a condus tractorul fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pentru că nu a putut prezenta documente de însoţire a materialului lemnos transportat cu tractorul, poliţiştii au luat măsura indisponibilizării acestuia, iar a două zi bărbatul  s-a prezentat la poliţie, pentru recuperarea materialului lemnos, prezentând un aviz de însoţire întocmit în fals. 

Totodată, pe parcursul anchetei, bărbatul l-ar fi determinat pe un bărbat de 58 de ani să decalare, în mod mincinos, că el se afla la volanul tractorului, în momentul în care a fost oprit de poliţişti. Acesta din urmă s-a ales cu dosar penal, pentru mărturie mincinoasă. 

În cursul zilei de miercuri, 19 iunie, reţinutul va fi prezentat în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite