Refugiile montane, posturile sezoniere şi bazele Salvamont din România vor fi dotate cu soluţie dezinfectantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Refugiile montane, posturile sezoniere şi bazele Salvamont din România vor fi dotate cu soluţie dezinfectantă în scopul prevenirii răspândirii noului coronavirus.

Acţiunea Salvamont România a fost iniţiată de Alpin Film Festival şi Ski&Outdoor Magazine, cu sprijinul Clubului Alpin Român. Asociaţia CERT Transilvania este cea care a pus la dispoziţie, într-o primă fază, 50 de litri de dezinfectant, iar dozatoarele au fost donate de Hotel Magazin/CAHM Europe.

Din Apuseni până în Făgăraş, din Bucegi până în munţii Rodnei, salvamontiştii, ajutaţi de partenerii acestui proiect şi de toţi cei care vor să ne fie alături, vor începe amplasarea de dozatoare cu soluţie dezinfectantă, în cât mai multe refugii montane, posturi sezoniere şi baze Salvamont, astfel încât, odată cu revenirea pe munte, acestea, să poată fi folosite de turişti.

”Preocuparea permanentă a salvamontiştilor din întreaga ţară este prevenirea evenimentelor montane şi reducerea numărului de accidente pe munte. Muntele, cel pe care îl iubim atât de mult şi care ne atrage permanent, ne pune acum în faţa unei noi provocări, să nu răspândim între noi acest coronavirus. Haideţi, împreună, ca iubitori ai muntelui, deopotrivă drumeţi, practicanţi ai sporturilor montane şi salvamontişti să demonstrăm că muntele şi activităţile montane nu reprezintă un factor de propagare a acestui virus. Fiţi alături de Salvamont România şi partenerii săi în campaniile de reducere a numărului de accidente pe munte”, spune Sabin Cornoiu, şeful Salvamont România.

”Outdoor Magazine este un proiect născut pentru a susţine activitatea în aer liber, sportul în natură şi sănătatea, astfel că suntem primii care ne dorim reluarea activităţilor montane. Pe de altă parte, Outdoor Magazine a susţinut, susţine şi va susţine fără rezerve toate acţiunile Salvamont. Era deci firesc să ne implicăm direct în această campanie iniţiată de Salvamont şi suntem mândri şi bucuroşi că i-am putut ajuta pe salvatorii montani. Am reuşit să procurăm, cu ajutorul prietenilor şi partenerilor noştri, dezinfectant şi dozatoarele necesare pentru dotarea refugiilor montane, posturilor şi bazelor Salvamont”, susţine Andrei Huţanu, redactor-şef Ski&Outdoor Magazine.

”Această operaţiune va fi unul dintre primele semne care ne vor arăta dacă civilizaţia a revenit pe munte. Sperăm ca soluţiile dezinfectante să rămână în refugii, iar cei care trec pe acolo să înţeleagă că au fost duse pentru a fi folosite de toţi iubitorii de munte”, afirmă Dan Burlac, preşedintele Alpin Film Festival.

Citiţi şi:

 

Firma din Alba vizată de ancheta Poliţiei pentru furtul unei cantităţi uriaşe de lemn. Cine sunt proprietarii afacerii

 

Punct final în dosarul unei crime din ziua de Paşte. Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a omorât tatăl în bătaie

 

O tânără a provocat un accident rutier în care a murit soţul său şi un alt pasager. Cinci copii au rămas orfani. Ce pedeapsă a primit în justiţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite