Scandal uriaş între USR şi PLUS în Alba, după ce consilierii din partidul lui Cioloş au votat alături de PNL un proiect controversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Gabriel Pleşa (centru) şi cei doi lideri ai Alianţei: Benimain Todosiu (USR) şi Mihail David (PLUS)
Primarul Gabriel Pleşa (centru) şi cei doi lideri ai Alianţei: Benimain Todosiu (USR) şi Mihail David (PLUS)

Alianţa USR PLUS s-a ”împiedicat” în Consiliul Local Alba Iulia în cadrul şedinţei de vineri, 26 februarie, când s-a pus în discuţie votul asupra unui proiect de hotărâre care va avea un impact bugetar uriaş în următorii şase ani.

Cei doi consilieri PLUS au votat alături de PNL, ceea ce a permis adoptarea proiectului de hotărâre care îl mandatează pe primarul Gabriel Pleşa (USR) pentru a semna noul contract cu STP, contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate.

Consilierii locali din PSD s-au abţinut, cei cinci consilieri USR au votat împotrivă sau s-au abţinut, consilierul independent s-a abţinut şi el, iar ”pentru” au votat cei doi consilieri de la PLUS prezenţi (din trei) şi cei nouă aleşi locali liberali. Cu 11 voturi ”pentru”, proiectul a trecut de Consiliul Local.

Votul consilierilor PLUS a fost taxat dur de preşedintele USR Alba, deputatul Beniamin Todosiu. ”Gestul colegilor din PLUS este regretabil şi mă întreb dacă aceştia înţeleg cu adevărat ce înseamnă responsabilitatea poziţiei de consilier local. Când au fost învestiţi în funcţie au jurat că vor fi în slujba cetăţeanului, iar acest lucru înseamnă să apere interesele albaiulienilor. 

Sunt dezamăgit şi îngrijorat de votul colegilor de alianţă care practic, astăzi, şi-au bătut joc de albaiulieni şi au angajat primăria într-un contractat despre care există suspiciuni rezonabile că e păgubos şi cu vădite semne de ilegalitate. Vă anunţ că voi sesiza Biroul Naţional al Alianţei USR PLUS privind acest derapaj al colegilor din PLUS pentru că gestul lor încalcă toate principiile pe care am promis că le respectăm şi că luptăm pentru ele”, a transmis vineri, după şedinţa Consiliului Local, liderul USR Alba.

În continuare, consilierii locali nu au fost de acord cu hotărârea de aprobarea încheierii unui contract de asistenţă juridică cu un Cabinet/Societate de avocatură, în vederea acordării consultanţei, asistenţei şi reprezentării juridice în litigiile cu Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport local cu privire la delegarea de gestiune a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în arealul AIDA – TL.

Primarul Gabriel Pleşa a solicitat suspendarea hotărârii şi, probabil, va cere şi anularea acesteia în justiţie. ”Pentru” au votat consilierii locali din partea USR PLUS alături de independentul Victor Paul Florea. ”Împotriva” au votat cei din PNL, iar cei de la PSD s-au abţinut.

De mai bine de două săptamâni între Primăria Alba Iulia, AIDA - TL şi STP se desfăşoară un ”război” pentru semnarea noului contract de gestiune a transportului public în Alba Iulia şi restul localităţilor care fac parte din asociaţie. Primăria Alba Iulia a rămas singura primărie care nu a semnat încă contactul. Scandalul a culminat cu retragerea gratuităţilor pentru pensionari, elevi şi studenţi pe rutele din Alba Iulia.

În joc este o sumă de peste 30 de milioane de euro, pe care Primăria Alba Iulia ar urmă să o achite în următorii şase ani Societăţii de Transport Public în contul subvenţiilor de care beneficiază categoriile de călători ce ar urma să circule gratuit.

Reprezentanţii primăriei susţin că sumele pe care municipalitatea le plătea pentru transportul public, şi care se vor a fi plătite în continuare, sunt aberante şi nejustificate. ”Nu putem accepta ca sume de ordinul a 6, 7 sau chiar 8 milioane de euro, care înseamnă între 10 şi 15% din bugetul anual al oraşului, să fie cheltuite pentru serviciul de transport public. Cu atât mai mult cu cât există exemple de bune practici la alte administraţii din ţară, la Cluj Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş sau alte municipii, unde transportul public este realizat la standarde mult mai înalte şi cu costuri mult mai mici”, susţine primarul Gabriel Pleşa.

STP a câştigat licitaţia organizată de AIDA – TL, hotărârea prin care se certifică rezultatul licitaţiei fiind emisă în 7 ianuarie 2021. Procedura a fost demarată înainte de alegerile locale, fiind susţinută de fosta administraţie liberală. Câştigarea funcţiei de primar de candidatul USR a schimbat datele problemei, Societatea de Transport Public nemaifiind atât de preferată pentru derularea serviciului de transport călători. Condiţiile dezavantajoase pentru administraţia locală au fost impuse prin caietul de sarcini, noul primar văzându-se în situaţia de a fi obligat să semneze un contract care va afecta negativ bugetul local.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Castel retrocedat „în mod eronat” de o Primărie din Transilvania. Acum, se chinuie să-l recupereze

Un profesor de religie s-a culcat cu o elevă şi a lăsat-o însărcinată. Ce decizie a pronunţat instanţa

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite