Scenariul pus la punct în Alba pentru tratarea bolnavilor de COVID-19: cazurile grave, internate în secţia de Oncologie şi la spitalul din Blaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazurile grave de COVID-19 vor fi tratate în saloanele secţiei de Oncologie
Cazurile grave de COVID-19 vor fi tratate în saloanele secţiei de Oncologie

Autorităţile sanitare din Alba au pregătit un scenariu care va fi pus în practică în zituaţia în care numărul de persoane care se vor îmbolnăvi de COVID-19 va creşte în perioada următoare.

Oficial, în Alba exista un singur bolnav de coronavirus, o femeie internată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. În ultima perioadă aici au fost internate mai multe persoane cu suspiciuni, dar rezultatele testelor au fost negative.

Punctul ”zero” al luptei autorităţilor sanitare din Alba cu virusul va fi actuala secţie de Oncologie a Spitalului Judeţean. Aceasta va fi eliberată de bolnavi şi va fi dedicată cu totul tratării potenţialilor pacienţi infectaţi cu coronavirus. Bolnavii de cancer sunt transferaţi în spaţii ale secţiei de Gastroenterologie, în clădirea principală a unităţii medicale. S-a preferat clădirea secţiei de Oncologie pentru că este separată de spital şi poate oferi o siguranţă în ceea ce priveşte pericolul răspândirii virusului.

”Prioritatea noastră este aceea de a menţine în activitate toate unităţile medicale şi, în special, spitalul judeţean. Nu putem să ajungem în situaţia altor judeţe unde zeci de cadre medicale au fost infectate”, a precizat o sursă din sistem. Alături de clădirea secţiei de Oncologie, cazurile grave de COVID-19 vor fi tratate şi la Spitalul Municipal din Blaj. Unitatea medicală de aici a fost desemnată unitate suport pentru tratarea bolnavilor. Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean va trata, în continuare, cazurile uşoare.

Blajul va intra în ”funcţiune” în momentul în care paturile de la Alba Iulia vor fi ocupate integral de bolnavi. Medicii sunt pregătiţi pentru un scenariu suficient de grav cât să pună la încercare limitele sistemului sanitar românesc. DSP Alba va putea realiza, prin intermediul liniei puse deja în funcţiune primele teste independente pentru identificarea persoanelor infectate. Aici vor fi testaţi cu prioritate personalul medical din judeţ. DSP Alba este singura instituţie de acest tip din ţară care va deţine o linie de testare pentru COVID-19. O a două line de testare va fi instalată tot în laboratorul DSP Alba, fiind achiziţionată printr-o donaţie a companiei Transavia.

Citiţi şi:

 

Român stabilit în Tenerife despre un posibil faliment al afacerii: „Cine sunt eu să mă plâng că pierd nişte obiecte când alţii îşi pierd persoanele dragi“

 

Consilier local din Aiud, fostă vedetă naţională, cercetat penal pentru că nu a respectat distanţa de 1 metru la o şedinţă a consiliului local

 

DSP Alba începe testarea pentru COVID-19. Primii vizaţi: personalul medical de la unităţile de primiri urgenţe şi din spitale

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite