Semnificaţiile ascunse ale mişcărilor mâinii. Cum se traduce zicala populară „Pe ăsta trebuie să-l priveşti la degete!“
0
Degetele au pe lângă rolul bine determinat în existenţa unei persoane şi o semnificaţie importantă din punct de vedere a gesturilor. În limbajul popular, importanţa informaţiilor comunicate de limbajul degetelor este subliniata prin zicala: ”Pe ăsta trebuie să-l priveşti la degete!”.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că fiecare deget are propria sa zonă corespondentă în creier. Există o hartă corticală a acestor corespondente proprie fiecărui individ, care rămâne nemodificată de-a lungul întregii vieţi.
Fiecare mod în care se ţin degetele (strânse, răsfirate, întinse sau curbate) are semnificaţia sa verbală.
Degetele strânse unul lângă altul au efect tăios, dar bat la ochi mai puţin decât atunci când sunt răsfirate. Degetele întinse au un grad de cerere mai mic decât cele curbate. Despre limbajul verbal al degetelor s-au scris şi cărţi, cea mai cunosuctă fiind cea a germanui Horst Rückle, ”Limbajul corpului pentru manageri”.
O semnificaţie importană o are şi pumnul, care se formează atunci când degetele sunt aduse în podul palmei. Această mişcare se face cu o tensiune crescută, recunoscându-se expresia voinţei. o implicare mai mare a eu-lui şi o reducere a efectelor exterioare. În timpul strângerii pumnului, temporar, se trece prin poziţia intermediară în care mâna vrea să apuce sau să se agaţe de ceva. Aceasta poate fi şi expresia dorinţei de a reţine un gând. Pumnul este însă şi o armă. Atunci când este strâns, mâna a atins cea mai mică dimensiune; oasele şi tendoanele degetelor protejează partea moale a podului palmei, ca un blindaj.
Semnificaţia dublă, respectiv mişcarea spre interior şi pumnul ce rezultă, este pusă în evidenţă atunci când ne simţim ameninţaţi de un comportament agresiv sau dacă suntem furioşi. Ducerea până la capăt a gestului de ameninţare trebuie să fie combinată cu dorinţa de a ataca şi lupta. Dacă pumnul strâns nu finalizează acţiunea printr-un atac sau motivele atacului au dispărut, tensiunea din pumn dispare. Mâna se relaxează mai repede sau mai încet, fiind mai mult sau mai puţin lipsită de putere.
Deseori, mişcarea de deschidere se opreşte la jumătate, într-o poziţie în care mâna şi degtele sunt relaxate, arătând ca şi cum nu ar mai fi capabile să ţină ceva. Starea finală denotă o stare de indecizie. Dacă, în plus, braţele atârnă leneşe, iar umerii sunt traşi în sus, se creează impresia generală de renunţare şi slăbiciune, de neîncredere şi resemnare. Dacă, însă, deschiderea mâinilor şi a degetelor se face brusc, podul palmei se orientează spre corp şi, implicit, dosul palmei este orientat înafară, într-un gest ce aminteşte de acela prin care ne-am scutura de o insectă.
Semnificaţiile degetului mare
Degetul mare este cunoscut şi ca degetul apăsător. El simbolizează puterea şi forţa de dominare a unui individ. Degetul mare ridicat în sus înseamnă OK!, dar poate fi şi o reacţie la un stimul frustrant. Degetul mare culcat, în stare relaxată, nu are nicio semnificaţie. Dacă degetul mare este ascuns de celelalte degete, orice altă activitate este momentan suprimată, din motive pe care voinţa nu doreşte să le exteriorizeze.
Deseori, copiii îşi ascund degetul mare în podul palmeui, ceea ce semnifică putere de dominare redusă şi slabă de energie. Într-o astfel de poziţie nu se pune problema negocierii unor dorinţe. La adulţi, gestul semnifică ratarea luării unei decizii dificile. Dacă starea este depăşită, dispare această poziţie a degetului mare. Din punct de vedere simbolic, această poziţie poate fi pusă în legătură cu faptul că degetul care se îndepărtează cel mai mult de restul mâinii trebuie să fie protejat în mod deosebit. Dacă îl arătăm liber, înseamnă că nu ne aşteptăm la niciun pericol, iar dacă apare o ameninţare, un pericol, el este ascuns. Puterea degetului mare este arătată şi de faptul că, atunci când urăm cuiva noroc, degetele mari se apasă unul pe celălalt.
Degetul arătător
Acest deget simbolizează voinţa şi iniţiativa, aşa explicându-se de ce este folosit în indicarea direcţiilor, pentru indicarea exactă a unei ţinte. Din punct de vedere simbolic, seamănă cu o săgeată lansată asupra unei ţinte, definind-o cu exactitate, dar atunci când direcţia este imprecisă, se foloseşte întreaga mână. Asocierea cu simbolul săgeată joacă un rol important şi în cadrul gesturilor de ameninţare. În acest caz, degetul arătător este folosit drept armă (cuţit), el fiind orientat spre obiectul în cauză, împungând de mai multe ori, dorind chiar să-l găurească.
Dacă degetul arătător execută repetat o mişcare de lovire, el simbolizează un baston cu care îl lovim pe celălalt. Deseori, se constată că unele obiecte se substituie degetului arătător, cum ar fi: pixul sau stiloul, pentru că şi cu acestea se pot executa gesturi de indicare, înţepare sau lovire. Aceste gesturi exprimă agresiune, de cele mai multe ori, fie că folosim degetul arătător, fie obiectul care i se substituie. Degetul arătător ridicat şi menţinut nemişcat semnifică atenţie, el având un dublu efect: simbolul de bază este cel al unei arme, iar ca prelungire a mâinii ridicate, el semnifică ameninţare, într-un mod mai accentuat decât simpla ridicare a mâinii. În timp ce degetul arătător ridicat drept semnifică o armă şi o ameninţare, dacă este curbat devine un semnal care indică o direcţie.
Dacă îi facem cuiva cu mâna, degetul arătător capătă semnificaţia unui ordin; dacă chemăm pe cineva spre noi, cu degetul arătător, palma poate fi orientată în sus sau în jos, degetul fiind curbat. Dacă chemarea cuiva cu degetul arătător nu este suficient de convingătoare, atunci se foloseşte întregul braţ. Uneori, degetul arătător este folosit pentru a ciocăni în masă, modul în care este curbat sugerând un cioc. Prin lovirea repetată a mesei, se pierde intonaţia cuvintelor. Dacă degetul arătător este ridicat în sus şi pendulat stânga-dreapta, se subtituie mişcării capului de a spune nu.
Degetul mijlociu
Acesta este cel mai lung şi mai puternic deget de la mână, fapt ce ne determină să asociem degetului mijlociu mândria şi conştiinţa de sine. Semnificaţia sa devine interesantă atunci când apucăm cu mai multă precizie obiectele pe care dorim să le manipulăm cu deosebită grijă şi care, în alte condiţii, sunt apucate de degetul arătător şi cel mare. Şi aceste două degete pot apuca obiecte mici, fragile. Dacă, însă, înlocuim degetul arătător cu cel mijlociu, înseamnă că obiectul în cauză prezintă o importanţă deosebită pentru noi.
Degetul mijlociu poate fi folosit şi în locul degetului arătător. Dacă el indică spre un fundal, spre o zonă anume sau spre o fotografie, înseamnă că, faţă de imaginea respectivă, există o afinitate deosebită. O persoană care şi subliniază astfel declaraţiile, pentru a contrazice, declanşează, de regulă, stări conflictuale.
Inelarul
Este subordonat vieţii spirituale. Se numeşte inelar, deoarece pe el se pun bijuterii sub formă de inele, dar şi verigheta, care exprimă, în plus, relaţia sa cu sentimentele dintre doi parteneri. Degetul inelar reprezintă indiferenţa pasivă dintre degetul mijlociu mai lung şi degetul mic.
Degetul mic
Acest deget este uşor îndepărtat de restul mâinii, motiv pentru care şi-a căpătat o semnificaţie specială pentru relaţii externe. Degetul mic este cel care dă informaţii despre calitatea relaţiei cu cei din jur. Dacă el este retras în podul palmei, înseamnă că se doreşte întreruperea relaţiei. Semnificaţia este contrară atunci când el este îndepărtat mult de restul palmei, mergând uneori până la atingerea partenerului. Inelele purtate solitar pe degetul mic exprimă dorinţa acestora de a avea relaţii şi a fi acceptaţi în diverse grupuri-ţintă. (Bibliografie: Horst Rückle, ”Limbajul corpului pentru manageri”).
Se încarcă comentariile...
