”Spaima Aiudului”, din nou după gratii. Corco a făcut scandal într-un local unde şi-a agresat prietena şi un angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corco a ajuns din nou în arestul poliţiei
Corco a ajuns din nou în arestul poliţiei

Bărbatul din Aiud în vârstă de 34 de ani, cunoscut şi sub porecla de ”Spaima Aiudului”, daorită trecutului său violent, a ajuns din nou în arest.

Luni, 27 ianuarie 2020, poliţiştii din Aiud au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Aiud, pe numele lui M. Ciprian Ovidiu, zis ”Corco” sau ”Spaima Aiudului”. Bărbatul de 34 de ani a încălcat condiţiile controlului judiciar emis de magistraţi, care prevedea interdicţia de a frecventa localuri publice în care se consumă alcool. 

Acesta este cercetat şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, ultraj contra bunelor moravuri şi influenţarea declaraţiilor, după ce, în noaptea de 21/22 ianuarie 2020 ar fi provocat un scandal într-un local public din Aiud. Ulterior ar fi încercat să influenţeze persoanele prezente, pentru a da declaraţii favorabile lui.

Astfel, în urmă cu circa o săptămână poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că M. Ciprian Ovidiu a provocat un scandal, într-un local public şi şi-a agresat prietena. ”În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în noaptea de 20/21 ianuarie 2020, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi intrat în localul public unde s-ar fi manifestat violent, ar fi spart mai multe sticle, şi-ar fi agresat prietena şi ar fi adresat ameninţări unui angajat al localului. Atât prietena bărbatului, cât şi angajatul societăţii au refuzat să depună plângere pentru lovire şi ameninţare.

Întrucât bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar, cu interdicţia de a se deplasa în localuri în care se consumă băuturi alcoolice, poliţiştii au sesizat instanţa de judecată cu privire la încălcarea condiţiilor controlului judiciar. Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se precizează în comunicatul IPJ Alba. 

Bărbatul a mai fost cercetat şi condamnat în trecut pentru fapte similare, acesta având la activ o perioadă destul de îndelungată petrecută în penitenciar.

Citiţi şi:

Cazul bărbatului de 38 de ani care a murit la spitalul din Alba Iulia după o durere în gât. Ce arată autopsia şi poziţia medicilor

 

Cum se conduc maşinile diesel. Turaţia corectă la care trebuie menţinut motorul pentru a nu fi uzat

 

FOTO VIDEO Raven’s Nest, cătunul unde străinii descoperă România tradiţională

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite