Sute de judecători, procurori, grefieri şi avocaţi, testaţi în urma apariţiei unui focar de COVID-19 la Curtea de Apel Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de judecători, procurori, grefieri, membri ai personalului administrativ şi auxiliar ai unor instanţe din Alba Iulia, dar şi avocaţi, au fost testaţi în urma apariţiei unui focar COVID-19 la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.

Potrivit unui comunicat emis de către Primăria Alba Iulia, în baza protocolului încheiat cu DSP Alba, instituţia a asigurat testele necesare pentru verificarea judecătorilor, grefierilor şi personalului administrativ şi auxiliar de la CA Alba Iulia, a procurorilor şi personalului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi personalului Judecătoriei Alba Iulia.

”Decizia comună a fost de testare prin metoda pooling şi a avocaţilor care au anunţat că au avut cauze pe care le-au reprezentant la această instanţă. Această testare este benevolă şi este programată astăzi, 7 iulie. Până la această oră, urmare a situaţiei de la Curtea de Apel au fost realizate 500 de teste”, se menţionează în comunicat. Totodată, cu avizul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, primăria a asigurat dezinfecţia tuturor spaţiilor Curţii de Apel.

Potrivit sursei citate, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul, a solicitat "întărirea disponibilului de teste prin finanţarea unei noi achiziţii". Un număr de nouă angajaţi ai CA Alba Iulia, inclusiv magistraţi, au fost depistaţi cu noul coronavirus. Peste 120 de angajaţi ai instanţei au fost testaţi, după apariţia primului caz de infectare cu COVID-19, şi retestaţi la câteva zile distanţă. Activitatea CA a fost suspendată, joi şi vineri, pentru efectuarea dezinfecţiei generale a spaţiilor. De luni, activitatea a fost reluată, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie.

Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba au precizat că nu au fost depistate cazuri pozitive cu prilejul testării efectuate în rândul angajaţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi Judecătoriei Alba Iulia. Până marţi, în Alba au fost confirmate, de la începutul pandemiei, 481 de cazuri pozitive, din peste 29.000 de teste prelucrate.

Citiţi şi:

 

Deşertul de sare din America de Sud, cel mai neted loc din lume, are un rol surprinzător în tehnologia spaţială

 

Un bărbat care s-a dat poliţist şi ofiţer de informaţii, reţinut la Alba Iulia. Cum a  înşelat o femeie cu 130.000 de lei

 

Ministrul Muncii intervine în cazul femeii care a primit timp de 16 ani o pensie mai mică. Solicită demisii şi promite plata banilor datoraţi de stat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite