Tânărul din Alba care a ucis o damă de companie a mai primit o sentinţă: închisoare cu executare pentru furt de bani de pe un card

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra ucisă şi criminalul din Alba Iulia
Tânăra ucisă şi criminalul din Alba Iulia

Criminalul prostituatei din Alba Iulia condamnat recent la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat a mai primit o pedeapsa cu executare. Mihai Pandelea a fost condamnat defintiiv la 1 an şi 9 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic.

Infracţiunea a constat în furtul unui card bancar ce aparţinea femeii ucise de tânăr şi utilizarea acestuia pentru a sustrage o sumă de bani d ela un bancomat. Infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic este de competenbţa DIICOT astfel încât acest dosar a fost instrumentat şi judecat separat faţă de cel de omor. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat vineri, 9 decembrie, sentinţa definitivă astfel încât Mihai Răzvan Pandelea a rămas cu pedeapsa decisă anterior la tribunal: 1 an, 9 luni şi 10 zile de închisoare.

Inculpatul a primit cîte 1 an şi 4 luni pentru ambele infracţiuni: furt şi acces ilegal la un sistem informatic, pedeapsa finală fiind cea precizată anterior. Pe lângă închisoare, tânărul de 26 de ani mai trebuie să plătească tatălui tinerei ucise suma de 90 lei, reprezentând prejudiciu material, respectiv banii scoşi de pe card în seara crimei.

”Respinge ca nefondat apelul declarat de DIICOT ST Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 149/26.09.2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1384/107/2016. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 260 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.12. 2016”, se afirmă în minuta deciziei de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Tribunalul Alba a pronunţat în 5 decembrie 2016, prima decizie în dosarul criminalului din Alba Iulia care a ucis cu 25 de lovituri de cuţit o prostituată cu care obişnuia să întreţină relaţii sexuale. Mihai Răzvan Pandelea a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani de închisoare. Tribunalul Alba a admis în cursul procesului solicitarea Parchetului şi a schimbat încadrarea juridică, din omor, în omor calificat. Prin această schimbare, autorul omorului nu a mai putut beneficia de reducerea pedepsei, chiar dacă a recunoscut fapta, în condiţiile în care Codul Penal prevede posibilitatea detenţiunii pe viaţă. Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani cu executare şi plata unor despăgubiri civile în valoare de 400.000 de lei familiei prostituatei. 

Condamnatul poate contesta sentinţa la Curtea de Apel Alba Iulia. Victima acestuia a fost o tânără de 24 de ani din Mehedinţi, Alina Bianca Tănăsie, care închiriase un apartament în Alba Iulia în care se prostitua. Tânăra a fost omorâtă cu 25 de lovituri de cuţit. Crima a avut loc în noaptea de 2/3 februarie 2016. Criminalul a fost identificat în câteva ore de poliţişti, în condiţiile în care o sunase pe victimă seara pentru a-şi anunţa prezenţa la ea în cursul nopţii, dar a fost reţinut doar după trei zile. 

Citiţi şi:

Câte un an de închisoare pentru fiecare lovitură de cuţit: 25 de ani după gratii pentru criminalul din Alba Iulia care a ucis o prostituată

Criminalul prostituatei din Alba Iulia, judecat pentru omor calificat. Mihai Pandelea poate primi închisoare pe viaţă

Dosarul prostituatei omorâte cu 25 de lovituri de cuţit: Tribunalul Alba a început audierea martorilor

Filmul unei crime care a îngrozit România. Cum a omorât un tânăr din Alba Iulia o prostituată cu 25 de lovituri de cuţit

 

Tânărul care a omorât o prostituată la Alba Iulia, trimis în judecată. Răzvan Pandelea riscă 20 de ani de închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite