Terapie cu ajutorul cailor pentru copiii diagnosticaţi cu autism, ADHD sau sindrom Down. Minunile medicale se întâmplă la un centru din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii bolnavi cu diagnostice precum autism, ADHD, sindrom Down, deficienţe locomotorii sau logopedice sunt trataţi cu succes la Centrul de Recuperare şi Agrement prin Călărie din satul Leorinţ, judeţul Alba. Proiectul iniţiat de Csilla şi Csaba Balogh a devenit unul de referinţă în acest domeniu la nivel naţional.

Copii cu deficienţe din Transilvania, dar şi din Bucureşti sunt aduşi de părinţi în satul Leorinţ, comuna Rădeşti, pentru a beneficia de acest tratament revoluţionar, recuperarea cu ajutorul cailor. Familia Balogh are şase cai incluşi în acest proiect, care au fost antrenaţi special pentru a face faţă tratamentului şi exerciţiilor la care sunt suspuşi copiii care ajung aici.

Proiectul a fost iniţiat în urmă cu trei ani şi, ulterior, a fost dezvoltat printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de 200.000 de euro. Csilla Balogh este logoped iar soţul acesteia, psihoterapeut. Ambii au tratat sute de pacienţi din toată ţară şi au obervat că mulţi copii care s-au născut cu diverse afecţiuni se simt mult mai bine în preajma animalelor şi chiar evoluează pozitiv în tratamentul unor boli. 

Csilla este logoped la Şcoala Gimnazială “Axente Sever” din Aiud. A lucrat cu copii cu dizabilităţi, cu sindrom Down şi autism, în cabinet, însă întotdeauna şi-a dorit să-i ajute mai mult, la un alt nivel. Pe lângă cei doi, la centru mai sunt angajaţi doi pedagogi de recuperare, un psiholog, un îngrijitor de animale şi un PR. Iar dacă la început efectuau şedinţe cu doar 5 copii cu dizabilităţi, în prezent peste 60 de copii din toată ţara ajung la Leorinţ pentru terapie, agrement şi gimnastică pe cal.

image

“Aici încercăm să le facem viaţa mai frumoasă, să vadă viaţa şi din alt unghi, nu doar din acela de imposibilitate, de marginalizare. Să iasă şi ei în evidenţă. Prin evenimentele pe care le organizăm reuşim ca aceşti copii să fie acceptaţi de către ceilalţi. În urma terapiei, copiii devin mult mai curajoşi, au încredere în ei. În primul rând, noi avem în vedere ca aceştia să fie independenţi. Aşa cum ajung să ia hotărâri pe cal, încep să ia decizii şi în viaţă“, spune Csilla Balogh pentru ziarulunirea.ro. Astfel s-a ajuns ca unii dintre copiii care au ajuns aici să spună primul cuvânt din viaţa lor pe cal, în timpul activităţilor terapeutice. ”Tratamentul îi ajută şi pe copiii cu autism care se acomodează foarte greu într-un mediu nou, îi ajută şi pe copiii cu tetrapareză fiindcă aici sunt independenţi şi îi ajută şi pe copiii sănătoşi care au probleme emoţionale. Orice am făcut ne-am gândit la aceşti copii”, afirmă Csilla Balogh. 

image

”În momentul în care se urcă pe cal se transformă total, devin mai încrezători, iau decizii mai liniştiţi, se vede că stima de sine creşte, se simt ca ceilalţi copii care nu au o anumită dizabilitate”, spune Emanuela Lazăr, pedagog la centrul de agrement şi recuperare. Centrul de la Leorinţ a fost dezvoltat cu ajutorul unui proiect finanţat din fonduri europene la care s-a colaborat cu Consiliul Judeţean Alba. Banii au fost utilizaţi pentru a construi un grajd pentru animale, achiziţia de echipamente, salarii, precum şi organizarea unor seminarii pe tema terapiei prin călărie. La centrul de la Leorinţ se poate practica şi călăria de agrement şi pot fi, de asemenea, urmate cursuri de gimnastică pe cal. O şedinţă de 30 de minute la toate cele trei categorii de activităţi costă 40 de lei.

Efectele pozitive ale călăriei pedagogice

Călăria pedagogică sau terapia cu ajutorul unui cal implică aşezarea copilului pe cal si răspunsul acestuia la cele trei mişcări de legănare ale calului. Activitatea se desfăşoară în locuri special amenajate pentru terapie sub îndrumarea specialiştilor în domeniul logopediei şi pedagogiei de recuperare şi urmăreşte dezvoltarea proceselor cognitive (atenţia, limbajul, memoria, gândirea, imaginaşia şi creativitatea). Terapeutul analizează răspunsul călăreţului şi direcţionează mişcările pentru a obţine obiectivele urmărite. Pentru tratament este nevoie de recomandarea şi aprobarea medicului.

image

Terapia este recomandată în cazul următoarelor afecţiuni: autism, depresii, tulburări de comportament, tulburări de vedere, tulburări de creştere, tulburări de învăţare, tulburări emoţionale, sindrom Down, hemipareze, afecţiuni ortopedice, afecţiuni neurologice, distrofie musculară. Efectele pozitive ale călăriei pedagogice sunt atât fizice, cât şi psihice şi sociale. Din punct de vedere fizic, mişcările calului se propagă asupra călăreţului astfel: muşchii se fortifica; echilibrul, coordonarea, deprinderile se îmbunătăţesc; respiraţia este mai profundă; spasticitatea se reduce; atenţia creşte. Psihic, călăria determină creşterea încrederii în sine, dezvoltă răbdarea, controlul emoţional şi autodisciplina. Social, terapia duce la independenţă şi integrare socială. (Sursa fotografiilor: facebook - Asociaţia Centrul de Tratament şi Recuperare prin Călărie Leorinţ)

Citiţi şi:

Povestea primului român care a călcat în Australia. Globe-trotter-ul din secolul al XIX-lea a cutreierat alte două continente

Cum pescuiau dacii acum 2.000 de ani: metoda inedită dezvăluită de un roman. Care era mâncarea de bază a strămoşilor noştri

Marea migraţie ardelenească în America. De ce au ales zeci de mii de români calea străinătăţii la începutul secolului XX

Arsenalul dictatorului Nicolae Ceauşescu. Cum arată carabina de 100.000 de euro găsită la Revoluţie în vila din Primăverii

Brandurile de Cugir dorite de toată lumea şi care se vindeau pe pile în comunism: maşina de spălat Albalux şi maşina de cusut Ileana

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite