Trenurile pot circula cu 160 km pe oră între Mediaş şi Sighişoara. Urmează traseul până la Blaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coridorul IV a fost modernizat pe o distanţă de 166 de kilometri, între Sighişoara şi Simeria. Foto: cfr.ro
Coridorul IV a fost modernizat pe o distanţă de 166 de kilometri, între Sighişoara şi Simeria. Foto: cfr.ro

CFR SA a anunţat o evoluţie ce duce spre finalizarea proiectelor de modernizare a coridoriului IV, între Sighişoara şi Simeria.

Astfel, potrivit unui comunicat al CFR, Sistemul European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS) este funcţional pe segmentul feroviar Sighişoara – Daneş – Dumbrăveni – Mediaş (cca. 40 km) pe ambele fire de circulaţie.

Calea ferată a fost modernizată pentru viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători de 160 km/h, inclusiv pe toate liniile din staţiile Daneş, Dumbrăveni şi Mediaş, fiind de asemenea puse în funcţie şi cele 8 treceri la nivel cu calea ferată (TN), modernizate şi dotate cu bariere automate, cu 4 cumpene.

Testările pentru punerea în funcţie a noului sistem de centralizare electronică (ERTMS) sunt în derulare, iar până la finalul anului 2021, acesta va fi funcţional pe alţi 40 de km, de la Mediaş la Blaj, pe ambele fire de circulaţie modernizate, inclusiv pe liniile din staţiile Copşa Mică, Valea Lungă şi Blaj, precum şi la cele 13 treceri la nivel cu calea ferată (TN), modernizate şi dotate cu bariere automate, cu 4 cumpene.

Pe tronsonul Sighişoara – Simeria (166 km) modernizat şi recepţionat pentru viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători de 160 km/h, respectiv 140 km/h pentru trenurile de marfă, lucrările de semnalizare sunt finalizate în proporţie de 97% de la Sighişoara la Coşlariu, respectiv 86% de la Coşlariu la Simeria, astfel, până la finalul anului, sistemul de centralizare electronică va fi funcţional pe 80 km, de la Sighişoara la Blaj, inclusiv pe toate liniile din cele 6 staţii (Daneş, Dumbrăveni, Mediaş, Copşa Mică, Valea Lungă şi Blaj), urmând ca în primul semestru al anului 2022, sistemul ERTMS să fie operaţional pe întrega distanţă de 166 km, de la Sighişoara la Simeria.

Avantajele sistemului ERTMS nivel 2 faţă de sistemele convenţionale:

- Sistemul asigură creşterea vitezei de circulaţie şi a gradului de siguranţă, prin utilizarea unui sistem de control continuu al vitezei;

- Creşte capacitatea liniilor feroviare cu cca. 40 %, prin reducerea timpilor de urmărire a trenurilor, prin circulatia acestora pe blocul de linie automat integrat;

- Reducerea costurilor de operare şi de întreţinere;

- Se reduce semnificativ volumul de echipamente (semnale, circuite de cale, indicatoare etc.);

- Asigură interoperabilitatea reţelelor feroviare europene, trenurile circulând dintr-o ţară în alta fără ca mecanicii fie nevoiţi să cunoască sistemele de semnalizare naţionale.

Date tehnice modernizare cale ferată Sighişoara – Coşlariu – Simeria:

* 166,7 km – modernizaţi şi recepţionaţi (infrastructură, suprastructură şi lucrări civile) pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 140 km/h pentru trenurile de marfă

* 40 km – cu sistem de centralizare electronică – ERTMS – funcţional pe ambele fire modernizate, iar până la finalul anului 2021, sistemul va fi funcţional pe o distanţă de 80 km, de la Sighişoara la Blaj

* lucrări de semnalizare ERTMS Sighişoara – Coşlariu (91,5 km) – stadiul de execuţie 97%

* lucrări de semnalizare ERTMS Simeria – Coşlariu (75,2 km) şi OCC Simeria – stadiul de execuţie 86%

Cele mai importante construcţii noi realizate între Simeria şi Sighişoara: Podul în formă de Arc (134,6 m) peste râul Târnava Mare; Tunelul Sighişoara (401 m); Tunelul Daneş (969 m), cel mai lung tunel de cale ferată construit în România după 1989; Pasajul superior rutier peste DN 13; Pasaj superior rutier Daneş; Tunelul Turdaş (780 m), primul tunel din România construit prin metoda tranşee complet deschisă.

Metoda de construire a tunelului Turdaş a implicat realizarea în trepte a excavaţiei, a platformelor pentru execuţia pereţilor, grinzilor, pereţilor mulaţi, picioarelor, boltei şi turnarea betonului de umplutură, iar la final refacerea terenului. Pereţii mulaţi ai tunelului au rolul de a împiedica pătrunderea apelor în interior, tunelul fiind dotat cu un sistem modern de colectare şi evacuare a apei pluviale.

Vă mai recomandăm:

 

„Au ieşit cu şampanie şi au sărutat asfaltul”. Bucuria locuitorilor din Aiud după deschiderea autostrăzii

 

Fraudă de peste 7 milioane de lei din fonduri europene. Un afacerist şi fiica sa, trimişi în judecată de DNA VIDEO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite