Turişti români blocaţi toată noaptea pe o autostradă în Bulgaria. Autocarul cu care veneau din Grecia s-a defectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi turişti din Alba Iulia au rămas, sâmbătă noapte, pe o autostradă din Bulgaria, după ce autocarul cu care se întorceau din vacanţa din Grecia, s-a defectat. Oamenii au reclamat faptul că reprezentanţii agenţiei de turism au trimis foarte târziu un alt autocar.

Turiştii se întorceau din staţiunea grecească Paralia Katerini şi ajunseseră în Bulgaria când autocarul lor nu a mai funcţionat din cauza unor probleme la partea electrică. Aceştia au fost nevoiţi să aştepte, toată noaptea, pe banda de urgenţă a unei autostrăzi din Bulgaria, sosirea unui alt autocar.

Agenţia de turism prin care a fost contractată excursia se numeşte Nord Travel şi este din Cluj Napoca. Oamenii au fost preluaţi duminică dimineaţă, după ora 7:30, de un autocar trimis de la Sofia, care i-a transportat la Bucureşti.

A fost o noapte de coşmar pentru ei, petrecută pe banda de urgenţă a unei autostrăzi din Bulgaria, cu rezervele de apă pe terminate, fără mâncare şi în nesiguranţă. ”Suntem obosiţi şi supăraţi. În două ore trebuia sa fim acasă”, a transmis, potrivit alba24.ro, Cristina C, una dintre persoanele care a stat peste zece ore pe autostradă.

”Venim din Paralia Katerini, autocarul de la agenţia Nord Travel s-a stricat pe autostradă în Bulgaria. E ora 12 noaptea, stăm de 4 ore şi nu se ştie cât vom mai sta. Suntem 45 de persoane. Soluţia găsită de reprezentanţii agenţiei a fost să se preia 20 de persoane din autocar şi să fie mutate în altul, în special persoane din Bucureşti şi Cluj Napoca, deoarece autocarul care are locurile libere are ruta Bucureşti-Braşov-Târgu Mureş-Cluj Napoca.

Ni s-a comunicat că dacă vrem să mergem aşa, ne descurcăm singuri din Târgu Mureş sau Cluj Napoca spre Alba Iulia. Altă varianta este să aşteptăm să vină alt autocar din Bucureşti, cine ştie când. Nu au în calcul tractare auto şi service, au spus ca vor să ajungem în ţară. Biletul pe care l-am cumparat este pe ruta Alba Iulia-Paralia Katerini şi retur. Acum stăm pe banda de urgenţă, se pare ca defecţiunea este electrică şi nu se poate remedia”, a mai spus turista din Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite