Bărbatul era şofer profesionist şi nu ar fi avut până în prezent probleme de sănătate. Potrivit familiei, joi, 23 ianuarie, acesta s-a plâns că îl doare gâtul, motiv pentru care a luat două medicamente, dintre care un antibiotic.
Pentru că durerea nu trecea şi gâtul i se umfla în continuare, în jurul orei 19.00, a mers împreună cu soţia la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Alba Iulia. Cei doi ar fi aşteptat în triaj aproape o oră până când un medic a preluat cazul.
După mai bine de o oră de la preluarea pacientului, un medic de gardă a venit şi i-a spus femeii că soţul său a decedat. Familia a solicitat să fie efectuată o autopsie, însă li s-a transmis că doar luni se poate face acest lucru.
Vineri, 24 ianuarie, a fost depusă o plângere pentru ucidere din culpă împotriva spitalului. Potrivit reprezentanţilor SJU, acuzaţiile familiei sunt nefondate, bărbatul fiind preluat de medici în cel mult 10 minute de când s-a prezentat la triaj. În urma vizualizării camerelor de supraveghere, pacientul a intrat pe picioare la 19.25 în triaj, iar până la 19.35 i s-au luat datele de identificare, i s-au măsurat parametrii, fiind imediat introdus în aria de lucru.
”Patru medici s-au ocupat de acest pacient. Acesta a transmis medicilor că de la ora 14.00 a luat o pastilă de amoxicilină, că i s-a îngreunat respiraţia, că i s-a îngroşat limba, dar el merge într-o cursă până la Sibiu, vine înapoi, merge la un vecin după-masa, căruia îi spune că totuşi trebuie să se prezinte în Urgenţă, iar noi îl vedem pe camere că la 19.25 intră în triaj. Au fost verificaţi toţi timpii de aşteptare, inclusiv camerele pe care le-am pus la dispoziţie echipei de control de la DSP. Le-am vizualizat şi noi şi camerele spun altceva”, a declarat Diana Mârza, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţe Alba Iulia.
Potrivit verificărilor efectuate de DSP, echipa de control a confirmat că în cazul bărbatului decedat a fost de un edem glotic masiv, cu debut de 4-5 ore. Cu alte cuvinte, bărbatul ar fi decedat în urma unei alergii puternice la un medicament sau la o altă substanţă. Autopsia urmează să lămurească cauza exactă a decesului bărbatului în vârstă de doar 38 de ani.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Mai domnilor doctori, daca te duci la spital la primele simptome, de ce te duci si nu te duci mai intai la medicul de familie. Daca nu te duci : nu domnule s-a prezentat dupa mai multe ore de la aparitia simptomelor. Mai fratilor : hotarati-va/
....mai bine se ducea la Puscarie ....acolo gasea rezolvarea si conditii mult mai bune ca CEDO are grija.
Platesti asigurare medicala si cand ai nevoie de ajutorul medicilor aia te trateaza cu indiferenta apreciind din ochi ca nu reprezinti o urgenta medicala Omul asta a murit cu zile din cauza indolentei celor cu halate albe