Un tânăr de 25 de ani din Alba, care a ucis un om cu maşina şi a fugit de la locul faptei, reţinut de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţist înjunghiat în Timiş 18 iulie 2019 FOTO NEWS.RO

Un tânăr de 25 de ani din comuna Bistra, judeţul Alba, care a accidentat mortal cu maşina un pieton şi a părăsit locul faptei a fost reţinut de Poliţie. Acesta a fost găsit la domiciliul său, de către oamenii legii.

Potrivit IPJ Alba, marţi, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Câmpeni au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă un tânăr de 25 de ani,  din comuna Bistra, care, luni seara, a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

După producerea accidentului, tânărul aflat la volanul unui autoturism şi-a continuat drumul spre casă, loc în care a fost găsit de poliţişti. Acesta va fi prezentat în faţa magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Faţa, lângă Albac. Un localnic de 55 de ani a fost lovit de maşina condusă de tânăr şi apoi proiectat trei metri, pe malul râului Arieş. A suferit leziuni grave, iar, după manevrele de resuscitare, medicii au declarat decesul acestuia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite