Unirea Transilvaniei cu România văzută prin ochii corespondenţilor ziarelor ungureşti: „Iubim şi noi ţărişoara Ardealului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la Marea Unire din 1918. Foto Muzeul Unirii
Imagine de la Marea Unire din 1918. Foto Muzeul Unirii

Articolele apărute în primele zile în presa maghiară din Ardeal după actul istoric de la Alba Iulia prezintă detalii legate de sosirea delegaţilor la  Marea Adunare Naţională,  derularea evenimentelor,  dar şi impresii cu accente dramatice, mergând până la formulări de genul „Ardealul are să fie ocupat“.

Presa maghiară din Ardeal a comentat pe larg evenimentele petrecute la Alba Iulia în istorica zi de 1 Decembrie 1918. Traduceri din limba maghiară în limba română ale articolelor în cauză  apar în lucrarea colectivă „1918 la Români-Documentele Unirii“.

În numărul din 3 decembrie 1918 al ziarului „Áradi Közlöny” se arăta că  Vasile Goldiş a afirmat în cuvântarea sa de la Marea Adunare Naţională  de la Alba Iulia că „românii au încercat să ajungă la o înţelegere cu ungurii (strigăte: Jos ungurii!). Dar ungurii, în ciuda bunăvoinţei manifestate de români au continuat să-i apese şi să-i asuprească. Acum însă, a sosit clipa de mult aşteptată: clipa în care naţiunea română, va putea să alerge fericită în braţele primitoare al ţării mame”.. Publicaţia sublinia că aceste cuvinte rostite de  Godiş au fost primite cu „ovaţii şi urale însufleţite, oamenii fluturându-şi în aer pălăriile”. Ziarul maghiar constata că prin cuvântarea sa Goldiş promitea că românii vor acorda aceleaşi drepturi şi libertăţi „tuturor naţiunilor care vor convieţui alături de noi, deoarece copiii, nu trebuie să ispăşească păcatele părinţilor”. Şi „Rezoluţia de Unire“ este întoarsă pe toate părţile de gazetarii acestui ziar. Spre exemplu, articolul 1 al documentului este prezentat astfel:

„Adunarea Naţională a Românilor din Ardeal, Banat şi Ungaria (şi nu în Transilvania, cum se scrie în procesul verbal al Adunării – nota traducătorului) ţinută la 1 decembrie 1918, declară unirea cu România a tuturor românilor şi a teritoriilor locuite de ei”. 

Îndemn către conaţionalii unguri: „Să primim în deplină linişte cele întâmplate“

În cazul altor publicaţii, precum „Kolozsvari Hirláp“, se poate vorbi de onestitate în relatarea evenimentelor de la Alba Iulia de acum 94 de ani.  În numărul  din 3 decembrie 1918, se arată  că „hotărârile românilor de la Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia, nu constituie nici o surpriză pentru noi (adică pentru maghiari! – nota traducătorului) datorită celor întâmplate anterior. Proiectul de hotărâre adoptat declară unirea tuturor românilor, alipirea tuturor teritoriilor locuite de români la România şi proclamă dreptul inalienabil al românilor asupra Banatului şi asupra teritoriului dintre „Mureş, Tisa şi Dunăre”.

Autorul articolului mai subliniază că „hotărârea declară şi deplina libertate naţională pentru toate naţionalităţile existente pe teritoriul aflat sub stăpânirea românilor”. Mai mult publicaţia face şi un îndemn către conaţionalii unguri „să primim în deplină linişte cele întâmplate... şi cu deplină încredere cele declarate de conducătorii români, că vor respecta toate drepturile naţionale ale naţionalităţilor aflate sub stăpânirea lor”. 

„Nouă, ungurilor, ne este iertat să plângem pentru pierderea Ardealului “

Accente mai dramatice în tonul relatării apar în alte ziare ungureşti însă, precum „Nagyszebeni Reggeli Ujság” din Sibiu, tot din 3 decembrie 1918. Când vine vorba de prezentarea celor spuse în Hotărârea de Unire, sunt folosite expresii precum „Ardealul are să fie ocupat! O spunem nu ca să înspăimântăm ci ca să liniştim. Iubim şi noi ţărişoara Ardealului. Ne vine greu să ne împăcăm cu gândul că un popor străin (de români – nota traducătorului) intră pe pământul acesta. Dar se apropie ca prieten..., şi de aceea şi noi, maghiarii ardeleni îi primim prieteneşte. Nu înălţăm jăluiri la cer. Politica noastră  rea de naţionalităţi... a creat situaţia pe care trebuie să o suportăm acum.

Românii formează majoritatea covârşitoare în Ardeal şi principiile lui Wilson, drepte în temelia lor, cer imperiul pe seama românilor. Iar nouă, ungurilor, ne este iertat să plângem pentru pierderea Ardealului”. Aici merită subliniată francheţea cu care gazetarii unguri recunosc, în sfârşit, adevărul despre Ardeal şi despre politica naţională obtuză faţă de români dusă de autorităţile austro-ungare. Articolul din acest ziar a fost tradus şi publicat a doua zi de gazetarii de la ziarul românesc 

“Telegraful român” din Sibiu .

Relatarea hotărârilor de la Alba Iulia în presa românească de acum 94 de ani

Altul a fost tonul relatării Hotărării de Unire de la Alba Iulia în ziarele româneşti din Ardeal. Publicaţia „Glasul Ardealului” din Braşov, în numerele sale din 4 şi 6 decembrie 1918, tratează , pe larg, derularea şedinţei Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, cât şi Hotărărea de Unire. Autorii articolelor arată că nu se putea găsi un loc mai nimerit, pentru proclamarea României Mari, decât Alba Iulia “această meccă a neamului românesc... loc udat cu sfântul sânge al martirilor Horea, Cloşca şi Crişan”. Arată, de asemenea, că numeroşi fruntaşi români, printre care şi Vasile Goldiş au fost aplaudaţi îndelung la intrarea în sala de şedinţe, iar cuvântarea lui Vasile Goldiş a suscitat un puternic entuziasm. 

Publicaţia “Libertatea” din Orăştie arata în urmă cu 94 de ani  că rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România a fost dată de o adunare larg reprezentativă, aleasă democratic, „din delegaţia care să reprezinte, în mod oficios, toate straturile poporului român de la vlădică până la opincă, încât nimeni - şi mai ales ungurii – să nu poată zice nici mâc, că nu ar fi reprezentat tot poporul la adunare”. 

Rezoluţia de Unire aprobată de Mare Adunare Naţională la Alba Iulia  a fost analizată şi de ziarul „Foaia Sibiului”. În numărul 2 din 8 decembrie 1918, se spunea „Sufletele marilor apostoli, în frunte cu umbra nerăzbunatului Mihai, ne-au luminat gândurile, ne-au întărit voinţa şi au scos din mii de piepturi dorinţa neclintită ce stăpâneşte întreaga suflare românească: unirea tuturor românilor cu o singură stăpânire românească”. (Material realizat de Nicu Neag)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite