Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Un veteran de război s-a vindecat de coronavirus la 99 de ani: „Trăiesc minunea de a mă întoarce sănătos acasă”

0
25 May 2021 13:16:10
Autor: Dorin Ţimonea
Veteranul Laurean Deac şi personalul medical de la spitalul din Alba Iulia
Veteranul Laurean Deac şi personalul medical de la spitalul din Alba Iulia

Eroul Laurean Deac, din Alba Iulia, cel care a luptat pe frontul de Est în al Doilea Război Mondial şi a fost în prizonierat, timp de patru ani, în lagăre din Asia Mică, a trecut în ultimele trei săptămâni printr-o grea luptă de supravieţuire.

Au fost zile grele de suferinţă, iar personalul medical din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase din Alba Iulia a fost reticent în privinţa vindecării sale, având în vedere evoluţia acestei boli, dar şi vârsta sa înaintată.

”Virusul pandemic nu i-a ocolit familia, iar fiul şi nora sa, îmbolnăvindu-se şi ei, i-au fost alături în aceeaşi suferinţă. Pentru veteranul de război, Laurean Deac, în această bătălie, nicio zi nu a fost ca alta. Nădejdea în Dumnezeu, rugăciunile celor dragi şi ai cunoscuţilor, mănunchi de gânduri bune îndreptate în permanenţă spre el din partea multor oameni, alături de grija deosebită de care a avut parte în spital, din partea întregului personal medical, ni-l redau, astăzi, sănătos şi victorios pe Laurean Deac, din războiul cu acest virus nemilos.

Personalul medical şi auxiliar din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase din Alba Iulia merită toate aprecierile şi recunoştinţa pentru atenţia, grija şi profesionalismul de care au dat dovadă în efortul de recuperare şi vindecare a lui Laurean Deac”, a precizat Petruţa Pop, de la Cercul Militar din Alba Iulia.
 
„Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a vindecat şi tuturor celor din spital care m-au îngrijit atât de bine. Astăzi, trăiesc minunea de a mă întoarce sănătos acasă şi să îi revăd pe toţi cei dragi”, sunt cuvintele rostite cu emoţie şi bucurie de Laurean Deac, bucurie şi recunoştinţă pe care a dorit să le imortalizeze într-o fotografie, alături de întregul personal medical, chiar în curtea Secţiei de Boli Infecţioase din Alba Iulia.
 
Sublocotentul în rezervă Laurean Deac a luptat pe frontul din Rusia, ţară în care a stat apoi prizonier timp de patru ani. A fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. După un an de instrucţie, la 1 aprilie 1944 a plecat pe front în Rusia. ”După armistiţiu, ne-au înconjurat ruşii. Eram în Moldova când s-a întâmplat. La Erevan ne-au dus. Eram 600 de oameni acolo, n-au deparazitat şi ne-au băgat în fabrică, la topit aluminiu”, a povestit veteranul din Alba, în ziua când a împlinit 99 de ani.
  
A fost eliberat în 1948, după patru ani. „În 20 mai 1948 am ajuns acasă. Ţin bine minte ziua aceea. Am făcut nouă zile întregi încoace. Am iubit şi m-am căsătorit după scurt timp. Soţia a murit acum vreo şase ani”, a completat veteranul de război. După venirea la putere a comuniştilor, veteranul şi familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, la Alba Iulia. Are opt copii, din care unii sunt stabiliţi acum în străinătate – Austria, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Vă recomandăm să citiţi:

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările