VIDEO O cometă descoperită în 2020 poate fi văzută pe cerul României. Cum este observată chiar şi cu ochiul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cometă descoperită în martie 2020 poate fi văzută din România, în luna iulie. Se va afla la distanţa minimă faţă de Pământ, 103 milioane de kilometri, pe 23 iulie.

Cometa a fost observată prima dată de către telescopul spaţial NEOWISE, în 27 martie 2020. 

Potrivit AstroInfo, cometa se află în constelaţia Puppis şi avea magnitudinea 17. La începutul lunii iunie cometa ajunsese la magnitudinea 7, iar la finalul lunii avea deja magnitudinea 3, când a întrat în câmpul LASCO C3 al telescopului solar SOHO.

Cometa a trecut la periheliu pe 3 iulie 2020 la distanţa de 43 milioane de km şi a început să fie observată din 4 iulie, pe cerul dimineţii, ajungând foarte strălucitoare. 

Cometa poate fi obervată cel mai bine dimineaţa sau seara. E nevoie de orizont cât mai coborât în zona nordică şi nord-estică. Este vizibilă şi cu ochiul liber, dar se recomandă utilizarea unui binoclu.

În această perioadă Luna va fi uneori pe cer în acelaşi timp cu cometa. Perioada optimă de observare a cometei fără ca Luna să deranjeze prea tare este 15-25 iulie.

Imagine indisponibilă

Foto: Ciprian Vîntdevară

Traseul cometei pe cer

În 13 iulie cometa trece pe teritoriul constelaţiei Lynx, iar în 18 iulie în Ursa Major unde rămâne până la finalul lunii iulie. Chiar în seara de 18 iulie cometa va trece foarte aproape ( de stelele Talitha (iota Ursae Majoris, m=+3,1) şi Talitha Australis (Kappa Ursae Majoris, m=+3,6). Distanţa aparentă minimă dintre cometa C/2020 F3 NEOWISE şi steaua Talitha va fi de doar 0.1°. În 22 iulie cometa va trece la 2.4° de steaua Tania Borealis (Lambda Ursae Majoris, m=+3,4), iar în 24 iulie la 3° de steaua Psi Ursae Majoris. În 30 iulie cometa trece în Coma Berenices.

cometa cer

Foto: Facebook/ Lucian Bodea

În 31 iulie cometa C/2020 F3 NEOWISE trece pe lângă steaua Gamma Comae Berenices (m=+4,3) la doar 0.8° distanţă aparentă, intrând astfel în zona cu galaxii din Coma Berenices. Începe o perioadă de câteva zile în care cometa trece aproape pe lângă câteva galaxii: 31 iulie – NGC 4599 (m=+9,8), 1 august – Needle Galaxy – NGC 4565 (m=+9,1), 2 august – NGC 4725 (m=+9,0), 3 august – Black Eye Galaxy – M64 (m=+8,4). De asemenea în 6 august 2020 cometa NEOWISE trece pe lângă roiurile globulare M 53 (m=+7,6) şi NGC 5053 (m=+9,5).

În 9 august cometa trece în Virgo, fiind foarte aproape de steaua 70 Virginis (m=+5,0). În 11 august 2020 cometa C/2020 F3 NEOWISE trece la 2.7° distanţă aparentă de cometa C/2017 T2 PANSTARRS (m=+9), o bună oportunitate pentru astrofotografi de a fotografia două comete într-un singur cadru. Pe 22 august cometa trece la 1.4° de steaua Tau Virginis (m=+4,2). Cometa C/2020 F3 NEOWISE rămâne în Virgo până în 16 septembrie, când trece în Libra.

Citiţi şi:

 

FOTO Grădina urbană de la Alba Iulia. Primăria a demarat proiectul amenajării unui parc pe o suprafaţă de 2 hectare

 

VIDEO Soţ şi soţie reţinuţi de poliţişti pentru delapidare şi înşelăciune cu prejudiciu de peste 1 milion de lei

 

FOTO VIDEO „Povestea cu Lavandă” de la Stremţ. Colţul de natură colorată, unde te încarci cu energie pozitivă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite