Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Noi imagini spectaculoase din Apuseni. Cârd de ciute surprins pe buza unei prăpăstii

4
13 Apr 2020 21:16:21
Autor: Dorin Ţimonea
Ciutele au ajuns până pe buza unei prăpăstii din Apuseni
Ciutele au ajuns până pe buza unei prăpăstii din Apuseni

Noi imagini spectaculoase au fost făcute publice de către reprezentanţii Parcului Natural Apuseni, aria protejată de interes naţional de pe teritoriul judeţelor Alba, Cluj şi Bihor

De această dată este vorba despre un cârd de ciute însoţite de un viţel care se aventurează pe buza unei prăpăstii. 

Animalele, parcă admiră peisajul spectaculos, iar una dintre acestea se apropie şi miroase camera de luat vederi.

Ciutele sunt o prezenţă obişnuită în pădurile aflate în aria Parcului Natural Apuseni, fiind unul dintre simbolurile zonei.

Parcul natural se află în vestul ţării, în partea central-estică a Munţilor Apuseni, înconjurat de Masivul Vlădeasa la nord, Munţii Pădurea Craiului la nord-vest, Munţii Bihorului la sud, Munţii Gilău la est şi Munţii Codru-Moma la sud-vest

 
Parcul Natural Apuseni reprezintă o zonă montană cu forme de relief diversificate, vârfuri (Biserica Moţului), abrupturi stâncoase (Pietrele Galbenei), chei, văii (Valea Sighiştelului, Valea Galbenei), doline (Lumea Pierdută), măguri, lapiezuri, ponoare (Cetăţile Ponorului), avene (Avenul cu Vacă), peşteri (Urşilor, Ciur Izbuc, Cetatea Rădesei, Gheţarul Focul Viu, Peştera Smeilor de la Onceasa); cu suprafeţe naturale acoperite cu păduri, păşuni şi pajişti; cu floră şi faună specifică Occidentalilor

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Adrian Foangǎ
13.04.2020, 21:46:51

Nu se numeste "vitel" ci "ciutan".

Smeritu Pahomie
14.04.2020, 00:48:32

In sfarsit mai zburda si animalele salbatice in libertate de cand populatia sta inchisa-n case si nu le mai braconeaza......mai ramane sa aresteze taietorii de paduri care trag tare acuma cat nu-i vede lumea....

+1 (1 vot)
aglaia văsîi
14.04.2020, 06:04:55

Îmi place mult ciutili, ie forti frumose..

+2 (2 voturi)
Utilizator Adevărul
14.04.2020, 13:40:46

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările