VIDEO Proxeneţi ridicaţi de poliţiştii de la Crimă Organizată. Trei persoane au fost reţinute la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei persoane au fost reţinute de procurori
Trei persoane au fost reţinute de procurori

Î​n urma celor trei percheziţii desfăşurate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia la persoane bănuite de proxenetism au fost ridicate telefoane, cartele telefonice şi documente despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracţională. Trei persoane au fost conduse la poliţie şi au fost reţinute.

Percheziţiile au avut loc miercuri, 22 ianuarie, în judeţul Hunedoara, la persoane bănuite de proxenetism.

Acţiunea a vizat membrii unei grupări infracţionale în legătură cu care există suspiciunea că, în perioada 2018 – 2020, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere, prin închirierea de apartamente în regim hotelier şi prin publicarea unor anunţuri pe site-uri de publicitate, în municipiile Alba Iulia, Deva, Baia Mare şi Timişoara.

Se pare că, mare parte din veniturile obţinute, în urma practicării prostituţiei, ar fi fost însuşite de către persoanele vizate de anchetă. Poliţiştii au pus în executare 5 mandate de aducere, iar faţă de trei persoane s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate în faţa magistraţilor pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. La acţiune, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba şi Hunedoara.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite